
Gaz Metan Mediaș a pierdut la limită aseară în fața celor de la FCSB, scor 1-2, la debutul ”roș-albaștrilor” în exilul de la Pitești. Echipa lui Teja a avut șansa egalării în ultimul minut dar șutul lui Iulian Cristea a trecut puțin alături.
Echipa medieșeană a jucat curajos la Pitești și putea deschide scorul în minutul 36 la dubla ocazie a lui Edy Fernandes. FCSB a condus cu 2-0 prin reușitele lui Denis Man (min. 45, șut din vole de la 15 metri) și Florin Tănase (min. 51 din penalty). Fortes a readus Mediașul în joc în minutul 63 cu un șut din întoarcere. Tănase a ratat șansa ”dublei” dar lobul său peste Pleșca a ocolit poarta medișeană. Cristea putea taxa echipa ”roș-albastră” în minutul 90+4 cu un șut puternic pe jos dar mingea a ocolit bara.
Ambele echipe au terminat în 10 jucători după eliminările lui Ivanov (Gaz Metan) și Moruțan (FCSB) .
FCSB: Bălgrădean – Benzar, Bălașa, Planic, Al. Stan – J. Morais, Nedelcu – M. Roman I, Man, Fl. Coman – Fl. Tănase
Rezerve: A. Vlad, Teixeira, D. Benzar, Moruțan, L. Filip, R. Rusescu, Jakolis
Antrenor: Nicolae Dică
Gaz Metan Mediaș: Pleșca – V. Crețu, M. Constantin, I. Cristea, Bușu – Fofana, Aurelio – D. Olaru, Ivanov, Ely Fernandes – Fortes
Rezerve: Batista, Yazalde, Diallo, R. Romeo, Chamed, Trif, Buziuc
Antrenor: Mihai Teja
Arbitru: Ovidiu Hațegan / A1: Octavian Șovre / A2: Adrian Ghinguleac
Stadion: “Nicolae Dobrin”, Pitești
credit foto: gsp.ro
Vrei sa ne cam scutesti cu articolele despre GMM si sa publici despre echipa din resedinta de judet? Sau, daca nu, sa-i spuneti MdSport…