JSport.ro

IMG_0554Faptul că arbitrii decid de multe ori campioanele sau retrogradatele în handbalul românesc nu e neapărat un secret pentru cunoscătorii handbalului românesc, dar se pare că unii dintre ei ajung la gesturi care țin mai mult de cei șapte ani de acasă.

La meciul de Liga națională feminină dintre Măgura Cisnădie și HC Zalău jucătoarea grupării din Cisnădie, Cătălina Preda, a fost agresată verbal de unul din arbitri întâlnirii. Partida a fost condusă de cuplul Stark și Ștefan.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Jucătoarea a postat pe contul de socializare următorul mesaj: ”Nu am crezut că un arbitru, care se pretinde a fi și internațional, poate avea și alte preocupări în timpul meciului, altele decât acela de a arbitra. Domnule, limbajul pe care îl folosiți acasă, cu mama sau soția dumneavoastră, trebuie să rămână acolo, altfel demonstrați că cei șapte ani de acasă vă lipsesc cu desăvârșire. Nu ar fi fost o problemă nici dacă se aplica regula , puteați fi educat la școală, dar se pare că și de acolo ați fost puțin absent”, a fost mesajul handbalistei sosite ce la CSM Ploiești.

Conform ilfovsport arbitrul care ar fi agresat-o verbal pe Cătălina ar fi Romeo Ștefan și i-ar fi adresat acesteia de multe ori cuvântul “panaramă”, uneori chiar și în preajma colegelor sale.

Râmâne la atitudinea FRH dacă va sancționa acest comportament demn de lumea a treia, chiar dacă e vorba de unul dintre cei mai buni arbitri, în cazul în care afirmațiile jucătoarei se vor dovedi reale.

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

  1. Deontologic nu era normal sa intrebati si persoana incriminata daca lucrurile au stat chiar asa? sau sa mentionati ca ati incercat sa obtineti un punct de vedere? Întâi vă daţi cu părerea că este comportament de lumea a treia, apoi mai vedem daca lucrurile or fi stat chiar asa… Vai de voi!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.