JSport.ro

DSC_0533Handbal Club Sibiu a obţinut o victorie de răsunet astăzi în faţa puternicei formaţii a Craiovei, scor 33-32, după un final de meci excelent gestionat de băieţii conduşi de Matei Damian. Chiar dacă la un moment dat scenariul din meciul cu HCM Făgăraş părea să se repete, HC Sibiu a controlat altfel ultimele minute şi s-a impus fără emoţii în ultimele secunde.

Într-un meci în care portarul Gabriel Sofronici a făcut un meci mare cu excelente parade în faţa adversarilor de la 7 metri sau din poziţie “unu la unu”, HC Sibiu a oferit suporterilor sibieni un nou final electrizant care, de această dată, s-a încheiat fericit. Deşi conduceau la un moment dat pe tabelă cu 27-23, “urşii” au cedat avantajul în ultimele două minute oltenilor care s-au distanţat la două goluri, 28-30. Contraatacurile excelent finalizate şi recuperările în defensivă alături de paradele lui Sofronici au dus Sibiul din nou în avantaj, la două lungimi de undă, 33-31 cu 20 de secunde înainte de final. Craiova a finalizat cu gol ultimul atac mult prea târziu, cu doar 5 secunde până la ultimul fluier astfel că scorul a rămas favorabil echipei de pe Cibin, 33-32.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Sibienii acumulează 22 de puncte după această victorie şi rămân pe locul 8 în clasamentul Diviziei A, seria B, după 18 runde scurse din acest sezon.

Minihandbal în deschidere

În deschidere, organizatorii au programat un turneu de minihandbal, un succes printre micuţii handbalişti. Au participat echipe din Sibiu şi Cisnădie.

Deplasare la Oradea

În etapa viitoare, HC Sibiu se va deplasa în nord-vestul ţării, la Oradea, pentru a întâlni CSM, o formaţie aflată pe locul 6. Meciul se va disputa în data de 13 martie, de la ora 11.00.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.