JSport.ro

Măgura Cisnădie a participat la Memorialul „Constantin Tiță”, eveniment la care au participat patru formații. Elevele lui Weber au bifat două jocuri, întrucât staff-ul Măgurei a menajat fetele pentru meciul din campionat, anunțând organizatorii încă de luni că nu vor juca meciul al doilea din turneu. 

O remiză și o înfrângere au acumulat fetele de la Măgura Cisnădie la Vâlcea. Echipa antrenată de Alexandru Weber a încheiat 27-27 cu Corona Brașov și a pierdut 25-29 cu HCM Râmnicu Vâlcea, o partidă în care arbitrajul a fost ușor tendențios.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Patru „piese grele” absente la Vâlcea, Măgura în opt jucătoare!

În cadrul turneului amical de la Vâlcea, Alexandru Weber nu le-a putut utiliza pe Roxana Gatzel și Oana Apetrei, în vreme ce Ada Moldovan și Ionela Goran au suferit accidentări în meciul cu Corona Brașov.

Chiar și așa Măgura Cisnădie s-a prezentat onorabil la Vâlcea, iar Weber a menajat o parte din jucătoare pentru următorul meci din campionat, dispută programată pe 8 ianuarie 207.

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

  1. Ce comportare buna?Echipa de prima liga care nu se prezinta la meci.De ce nu scrii ca la jocul 2 cu Bistrita aceasta echipa condusa de cel mai prost antrenor din liga nu s-a prezentat?Anul asta liga a2a scrie pe investitiile de milioane ale cuplului Huja Weber.Singura vina a lui Huja e ca crede in acest asa zis antrenor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.