JSport.ro

IMG_4116FC Hermannstadt trebuia să dispute miercuri dimineață o partidă amicală cu Performanța Ighiu (Liga a III-a, Alba), formație care și-a anunțat intențiile de a promova în Liga a II-a.

Pregătiți de meci, elevii lui Marian Mărgărit s-au trezit fără adversari pe stadionul din „Obor” asta după ce Performanța Ighiu nu a găsit autocar pentru a face deplasarea, asta chiar dacă partida amicală a fost stabilită din timp.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

„Întâlnire eșuată!

Ne cerem scuze suporterilor și susținătorilor echipei noastre care au venit astăzi la stadionul din Obor pentru a vedea meciul amical programat în compania Performanței Ighiu, dar echipa adversă nu a reușit să-și respecte angajamentul

Nerespectarea promisiunii de către cei de la Ighiu ne lasă un gust amar și ne ridică serioase semne de întrebbare asupra seriozității și sportivității celor care conduc destinele acestei echipe.

Promitem că nu vom uita acest afront și n cazul în care ne vom întâlni în meciurile oficiale vom demonstra că am avut dreptate”, se arată într-un comunicat de presă de pe pagina oficială de facebook a sibienilor.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.