JSport.ro

22681617024_a59ff757aa_kGaz Metan Mediaș a pierdut deplasarea de miercuri de la Pâncota, unde formația lui Leo Grozavu s-a confruntat cu Șoimii din localitate. Mediașul a cedat cu 2-1, iar  Gazul e la al doilea eșec consecutiv și se îndepărtează de prima poziție. 

Pîrtea a deschis scorul pentru Pâncota, acesta l-a executat pe Botoșer cu un șut la colțul lung de la 17 metri. Gazdele și-au dublat avantjaul în minutul 42 când Issa îi centrează excelent lui Dragalina, iar acesta din urmă a îndeplinit o simplă formalitate.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

În mitanul secund „alb-negrii” au alergat după egalare însă în zadar , Irimia s-a opus la puținele ocazii  venite din partea oaspeților, asta până în minutul 90+1 când Vitinho a redus din handicap, însă prea târziu pentru ca Mediașul să mai spere la o minune.

Iată cele două distribuții:

Şoimii: Cr. Irimia – Dan, Pascariu, Dubeştean, Siminic – Pavel, Fuchs – Leucuţa, Issa, Pirtea – Dragalina
Rezerve: Sălăjan – Doda, Farcaş, Traore, Gîlcă, Cuedan, A. Mihai
Antrenor: Ionuţ Popa

Gaz Metan: Botoşer – Buziuc, Elton De Oliveria, Muth, Buzean – Cristea, M. Stancu – Al. Munteanu, Figliomeni, Olaru – Romeo
Rezerve: Greab – Trif, Abrudan, Suşu, Florean, Medeiros, Băjenaru
Antrenor: Leo Grozavu

În urma acestui eșec, Gaz Metan Mediaș rămâne cu 28 de puncte după 16 partide, iar în etapa viitoare va juca acasă cu Universitatea Cluj, sâmbătă, 28 noiembrie, ora 15.00.

Joma - JSport.roJSport.ro

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.