Vulturul Poplaca și Viitorul Șelimbăr s-au întâlnit într-o semifinală a Cupei României – faza județeană total dezechilibrată. Deja campioana Ligii a IV-a, Viitorul s-a impus cu 10-1 pe terenul poplăcenilor și a acces în finală.
Cu un jucător mai puțin în teren încă din minutul 17 (Bîgu – roșu direct), echipa lui Neluțu Luca n-a avut probleme la Poplaca în ciuda terenului mocirlos și a faptului că primul gol a venit abia în minutul 33. Risti a deschis scorul care a devenit fluviu până la pauză cu goluri marcate din nouă în două minute. Preda (min. 35), Tănase (min. 40 și 44), respectiv Porfire (min. 37) au stabilit scorul pauzei, 1-4.
În partea a doua, șelimbărenii au dominat total și au mai punctat de alte 6 ori prin Bolta (min. 47, 86), Stoia (min. 54, 73), Medeșan (min. 56), Secășan (min. 79).
În finală, Viitorul Șelimbăr va întâlni Măgura Cisnădie, formație care a trecut la rându-i de Municipal Mediaș cu 4-1. Data și locația finalei nu au fost stabilite.
Vulturul Poplaca
[team1]
Rezerve: Boar, Dragomir, Lazăr, Oprișiu, Paraschiv, Radu, Vlad.
Viitorul Șelimbăr
[team2]Rezerve: Bolta, Chirca, Fetelea, Stoia