JSport.ro

IMG_2391Măgura Cisnăde continuă seria meciurilor fără înfrângere. Echipa antrenată de Ioan Luca s-a impus cu 2-1 în meciul cu Pandurii II Târgu Jiu, după ce la pauză scorul a fost 2-0. 

Petrescu și Fotescu au marcat pentru Măgura, iar în prelungiri oaspeții au redus din handicap.  „Știam că ne așteaptă un joc greu, părerea mea e că e una dintre cele mai imprevizibile echipe. Au jucători de valoare, din fericire am deschis repede scorul, am condus 2-0, după care a venit greșeala lui Săulescu, am rămas în 10, dar e bine că am reușit să învingem”, a declarat Ioan Luca, antrenor principal Măgura Cisnădie

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Totuși victoria nu a fost lipsită de emoții, iar acest lucru i s-a datorat în mare măsură lui Dragoș Săulescu, jucător care și-a lăsat echipa în 10 oameni încă din minutul 50, gest ce s-ar putea să fie sancționat de conducerea clubului. „O să vedem, o să discutăm și cu conducerea administrativă să vedem dacă vom lua măsuri. Asemenea greșeli sunt impardonabile, primul galben luat aiurea, apoi îl i-a aiurea și pe al doilea, mai ales că i-am spus la pauză că să fie atent că are un galben”, a mai punctat Luca.

Măgura Cisnădie va evolua în etapa viitoare cu FC Hunedoara, formație ce a fost învinsă în tur de Măgura Cisnădie.

 

 

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.