JSport.ro

dsc_0176Păltiniș Rășinari a început foarte bine noul sezon al Ligii a IV-a și s-a instalat în fotoliul de lider după trei etape în care a obținut punctaj maxim. Victoria din ultima etapă de la Cisnădie a confirmat foarma foarte bună a trupei pregătite de Adi Iliuț care are deja un avans de 9 puncte în fața echipei de la poalele Măgurii.

Antrenorul echipei, Adi Iliuț, a precizat pentru SBSport că echipa sa este foarte motivată pentru victorie la fiecare meci și este mulțumit de forma echipei în debutul de campionat.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

SBSport: Cum a fost meciul de la Cisnădie? O victorie așteptată sau o surpriză? Cât de mult a contat omul în plus după eliminarea din tabăra gazdă?

Adi Iliuț: A fost un meci de calitate, peste media campionatului. Ne așteptam la un meci greu pentru că știam că Cisnădia are o echipă foarte bună, cu jucători valoroși pentru acest nivel. Ma refer la Gombar, Armenean, frații Bărculet sau Stelea. Pe lângă asta știam că au un antrenor, Nelu Luca, care cunoaște bine echipa noastră și care-și aseaza foarte bine jucătorii în teren. Cu toate acestea am mers la Cisnădie foarte motivați și doar cu gândul la victorie. A contat și omul în plus de care am profitat pentru a câștiga.

SBS: Trei victorii după trei meciuri, Rășinariul e lider cu un golaveraj foarte bun. Echipa e in grafic?

A. I.: Avem un start de campionat bun dar mai mult mă bucură forma echipei noastre. Marcăm mult, ne creem ocazii multe și primim greu gol iar asta arată că avem un nivel de joc bun.

SBS: Sunteți într-o serie cu trei meciuri de foc: a fost Cisnădia, pe care ați depașit-o cu brio, urmează Voința Sibiu și Unirea Miercurea Sibiului. Alte 6 puncte?

A. I.: Urmeaza două meciuri dificile, acasa cu LSS Voința, o echipă cu care am avut mereu meciuri frumoase și deschise oricărui rezultat apoi o deplasare la Miercurea unde știm că se câștigă greu. Trebuie să-mi felicit echipa pentru acest început de sezon și de asemenea să mulțumesc Primăriei Rășinari pentru condițiile de care dispunem și nu în ultimul rând mulțumirile mele se îndreaptă către Dragoș Năstase, un om cu suflet mare care ne ajută foarte mult.

Următorul meci al echipei Păltiniș Rășinari va fi sâmbătă, 1 octombrie, de la ora 11.00, cu Voința Sibiu. Meciul se va disputa pe teren situat pe Valea Ștezii.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.