JSport.ro

DSC_0738sursă text: peluzasud.ro

Emoție. Entuziasm. Mândrie. De aici vreau să încep pentru că sâmbătă nu am asistat la un meci de fotbal obișnuit. A fost una dintre acele zile pentru care muncim cu drag un întreg sezon, acele zile în care schițezi tactica sau urmărești din tribune cu sufletul, în care trezirea de dimineață ți-o dă febra meciului înaintea oricărui ceas deșteptător.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Sâmbătă am simțit emoție. Emoția unui meci mare, emoția unei răsturnări fabuloase de scor, emoția unei calificări, emoția a 300 de spectatori în tribună. Am simțit entuziasm. Nu poți să nu fi cuprins de euforie când îi vezi pe acești minunați puști de nici 18 ani cât de mult își doresc nu doar să nu dezamăgească, dar și să demonstreze în primul rând antrenorilor Cristi Cotoară și Cipi Bărbat și mai apoi suporterilor care sunt în tribună pentru ei că rezultatul de la Băbeni a fost un accident. Am fost mândru de acești puști observându-i cât au crescut în maturitate în ultimele luni. Mândru că asta s-a întâmplat în spiritul Voinței așa cum noi îl definim prin unitate, muncă, sacrificiu, determinare, consecvență.

În teren, sâmbătă am pierdut calificarea dar n-am pierdut nimic din sentimentele de mai sus. Din contră, rezultatul de sâmbătă ne-a motivat o dată în plus să muncim mai mult pentru drumul nostru. Alături de cei cu aceleași principii cu ale noastre.

Start de la 0-1

După 0-3 în tur, juniorii Voinței Sibiu aveau nevoie să înscrie de 4 ori fără să primească gol, în scenariul cel mai simplu. Sau doar de 3 ori cu condiția să se impună la penalty-uri. Primii care au marcat au fost însă oaspeții prin Daniel Andrei în minutul 13. Sibienii nu au cedat dar tactica vâlcenilor de a fragmenta exasperant de des jocul aducea precipitare în construcția elevilor lui Cotoară, obligați acum să marcheze de 5 ori. 1-1 avea să fie până la urmă în minutul 44 al lui Nicholas Bola după o centrare respinsă greșit.

Imediat după pauză Bogdan Daniel a marcat pentru 2-1. Era minutul 51 și ”alb-verzii” puteau din nou să spere la mai mult. Același Bogdan Daniel a avut șansa lui 3-1 în vârful bocancului dar, rămas singur cu portarul advers, a șutat în forță peste poartă din câțiva metri. A fost poate momentul decisiv pentru că în minutul 62 Ionuț Aldescu a adus liniștea echipei sale printr-un șut de la mare distanță, 2-2.

Nervii au cedat pe final, sibienii încheind cu 3 eliminați în timp ce gazdele cu unul. Ultimele 10 minute, când miza devenise practic nulă, au fost aproape singurele în care s-a jucat cursiv și spectaculos în antiteză cu celelalte 80 de minute în căre echipă Băbeniului a făcut anti-joc după ”manual”, jucătorii trântindu-se constant pe jos pentru a solicita îngrijiri medicale chiar și fără să fi existat un contact fizic anterior.

LSS Voința Sibiu: Comăniciu – Ciolan, Mondoc, Șuvăila, P. Bădărînză, A. Bădărînză, Mitea, Creangă, Cornea, Bogdan, Hurdubelea. Rezerve: Voicu, Sărățean, Avram, Băilă, Stângu, Rusu. Antrenor: Cristian Cotoară. Antrenor secund: Ciprian Bărbat.

FC Băbeni: Puiu – Burcea, Bordea, Bold, Matei, Clipici, Dobre, Drăghia, Andrei, Aledscu, Dumitrescu. Rezerve: Radu, Mercin, Stoica, Bâla, Despoiu, Băiașu, Molea. Antrenor: Laurențiu Mutu.

Revistă color pentru suporteri

Fanii prezenți la meci au primit gratuit un nou număr al revistei ”Voința Sibiu” dedicată în totalitate juniorilor. O puteți citi mai jos:

Juniori 4 si 1

Juniori 2 si 3

 

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.