JSport.ro

DSC_0173LSS Voința Sibiu a remizat cu Păltiniș Rășinari, 2-2, într-o partidă amicală. Același scor s-a înregistrat și în precedenta partidă disputată de cele două formații în urmă cu 10 zile. Sibienii au aliniat din nou o formulă cu foarte mulți juniori atât în echipa din prima repriză cât mai ales în cea de-a doua.

Rășinărenii au încheiat prima repriză în avantaj, 1-0, mitan în care trupa lui Cotoară și Bărbat nu s-a regăsit în teren. Alex Mămăligă a semnat reușita gazdelor în minutul 35.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

1-1 s-a făcut imediat după pauză, în minutul 48. Robert Hurdubelea a pasat excelent printre mijlocași spre Marian Budică, atacantul sibian a avansat în viteză pe extremă și a centrat perfect pentru șutul în forță a nou-venitului Andrei Stoia.

Păltinișul a preluat din nou conducerea prin Adrian Roman dar ultimul cuvânt l-a avut tot formația ”alb-verde”. Gheorghe Sbîrcea, o altă achiziție nouă a Voinței, a centrat de pe partea stângă pentru Robert Hurdubelea care a înscris din centrul careului după ce a evitat în prealabil un fundaș al gazdelor.

Păltiniș Rășinari: Pițigoi – Gheorghe, Ganea, Coțofan, Apostu, Baciu, Muțiu, Chirilă, Greavu, Baca. Au mai jucat: Năstase, Roman, Brezae, Gil. Antrenor: Adi Iliuț.

Voința Sibiu: Daneș – Marcu, Țugui, Mondoc, Creangă, Coconu, A. Bădărânză, Hurdubelea, Cornea, Stoia, Bucșe. Au mai jucat: Băilă, Ciolan, Budică, Cîndea, Sbîrcea, P. Bădărânză, Fogoroș, Voicu. Antrenori: Cristian Cotoară și Cipi Bărbat.

Miercuri cu Măgura Cisnădie

”Alb-verzii” vor juca un nou meci amical miercuri, 24 august, de la ora 18.00, la Cisnădie, cu Măgura. Va fi a patra partidă de verificare pentru clubul sibian. Deocamdată nu există o dată oficială pentru începerea noului sezon însă este probabil ca acesta să debuteze în 10 septembrie.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.