JSport.ro

dsc_0628Subestimată de mulți, echipa Șelimbărului încropită în doar o lună de zile a reușit surpriza etapei la Sibiu după ce a învins Voința cu 2-1. Viitorul a întors scorul de la 0-1, rezultat înregistrat la pauză.

Gazdele au început timid meciul lasând posibilitatea oaspeților mult mai entuziaști să se apropie periculos de poarta apărată excelent în partida de sâmbătă de Daneș Ispas. Șelimbărenii au avut 3 ocazii foarte bune în mai puțin de 15 minute și au arătat că sunt hotărâți să plece cu punct sau puncte de la Sibiu. Încet, gazdele au revenit în joc dar primul gol al meciului a venit cu puțin timp înainte de pauză. Marius Țiboc a finalizat o acțiune frumoasă, după ce a evitat un fundaș și apoi portarul în careul de 6 metri.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Repriza a II-a a adus ocazii mai multe pentru Voința dar cei care au punctat au fost doar oaspeții. Egalarea a venit din penalty, în minutul 65, decizie contestată puternic de sibieni. Șelimbăr și-a adjudecat ulterior toate cele trei puncte după un contraatac pe partea stângă finalizat cu șut la colțul scurt.

În următoarea rundă, Voința Sibiu va juca la Avrig în timp ce Viitorul Șelimbăr va primi vizita echipei Unirea Miercurea Sibiului. Meciurile etapei a II-a sunt programate pentru sâmbătă, 17 septembrie, de la ora 11.00.

Voința Sibiu:

[team1]

Rezerve: 12. Comăniciu, 17. Câmpean, 14. Stângu, 20. Ciolan, 21. Cîndea, 13. P. Bădărânză, 18. Jurcă

Antrenor: Cristian Cotoară

Viitorul Șelimbăr

[team2]

Rezerve: 11. Murariu, 17. Dache, 8. Murărescu, 4. Deac, 12. Dandler, 20. Constantinescu, 18. Precup

Antrenor: Mihai Ianc

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.