JSport.ro

Primul derby al Mărginimii între Cindrelul Gura Râului și Silvatex Orlat disputat pe noua arenă construită la doi pași de barajul de pe râul Cibin. Sute de spectatori au ales priveliștea senzațională a zonei stadionului și au luat loc în tribună sau pe marginea cochetei arene gurene.

Două bannere cu denumirea arenei și blazonul echipei te întâmpină de la mare distanță semn că imaginea clubului este foarte importantă pentru conducătorii gazdelor. La categoria detalii fine regăsim și un banner cu denumirea primăriei locale realizat pe un cadru cu motive tradiționale românești.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Un semn că nu ne aflăm la un meci oarecare îl reprezintă și zecile de mașini ce împrejmuiesc arena. Tribuna geme deja de lume și mai este o jumătate de oră până la startul partidei. În mijloc se remarcă și o micuță galerie.

În ciuda rivalității, pe teren cuvântul de ordine e fair-play-ul. Jucătorii își strâng mâinile, se fac poze de echipă și se fluieră de start… 0-1, schimbare de tabelă după doar câteva secunde pentru că atacanții Orlatului au decis să-l suprindă pe goalkeeper-ul Cindrelului. Și au reușit direct de la centrul terenului. Atmosfera din tribună nu se schimbă pentru că toată lumea a savurat reușita. Se dorește însă mai mult de la echipa favorită dar gurenii din teren nu reușesc să pună prea des presiune la poarta celui mai… ”tânăr” portar din eșaloanele județene sibiene.

Se încheie 4-1 pentru Silvatex Orlat, echipa mai bună în acest an, așa cum în sezonul trecut mai în formă a fost Cindrelul (locul 3 la finalul ediției 2015/2016, la doar 3 puncte de liderul Vulturul Poplaca). Dar mai important pentru gazde și pentru întreaga zonă a fost sărbătorirea unui astfel de meci pe frumoasa arenă de fotbal inaugurată nu cu mult timp în urmă și care va primi în curând o națională a României din care vor face parte, printre alții, Belodedici și Vlădoiu.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.