JSport.ro

Transalpina Şugag şi Viitorul Şelimbăr s-au întâlnit într-un meci amical, sâmbătă dimineaţă, în comuna din judeţul Alba.

După 90 de minute în care cele două echipe au învins căldura de afară, jocul s-a terminat la egalitate, 2-2, un scor care reflectă, în mare parte, şi raportul de forţe din teren.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Elevii lui Dan Curtean au condus de două ori, Corcoveanu reuşind o dublă, cu primul gol marcat din penalty, însă jucătorii Şugagului au revenit de fiecare dată pe tabelă. Lazăr şi Rahovean au fost marcatorii gazdelor, care au irosit şi alte câteva ocazii bune de a marca, Fulea şi acelaşi Lazăr, cu un şut care a atins şi bara, ratându-le pe cele mai importante.

De partea cealaltă, Corcoveanu şi Mircea Popa au lovit bara prin şuturi de la distanţă, sibienii având şi un gol anulat pentru ofsaid, la final, însă, ambele formaţii fiind nevoite să se mulţumească cu remiza. Mai jos aveţi numele jucătorilor pe care cei doi antrenori i-au trimis pe teren şi o galerie foto de la acest joc.

Săptămâna viitoare, la Şelimbăr, va avea loc „returul” acestui amical, sâmbătă, de la ora 11:00.

Transalpina Şugag

[team1]

Au mai intrat: Sufana, Fulea, Trăscăian, Dănilă, Barb, Grosu. Antrenor: Vasile Ursu

Viitoul Şelimbăr

[team2]

A mai intrat: Flavius. Antrenor: Dan Curtean

 

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.