JSport.ro

Liderul Ligii a IV-a Sibiu, Păltiniș Rășinari, a jucat aseară primul joc amical în compania formației suporterilor sibieni, Voința. Aflată deja la al patrulea meci de verificare, formația ”alb-verde” le-a smuls un rezultat de egalitate rășinărenilor în finalul unei partide în care echipele și-au împărțit dominarea și ocaziile.

Prima repriză s-a încheiat cu doar 1-0 pentru Rășinari, gol marcat de Gabriel Băra în minutul 34. Imediat după pauză, Voința a replicat printr-un gol superb al nou intratului Mihai Cornea, șut de la 25 de metri peste portarul Păltinișului, ușor ieșit la linia de 6 metri. Adi Greavu a readus Rășinariul în avantaj după un penalty corect acordat, transformat în colțul opus celui ales de portarul Dandler.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Sebi Fernea a profitat de o neînțelegere între portarul și fundașul Rășinariului și scorul a redevenit egal, 2-2. Bogdan Frățilă și Adrian Vintilă au dus din nou liderul în avantaj, 4-2 dar ultimul cuvânt l-au avut sibienii. Mai întâi, lovitura liberă executată de Tiric în transversală a fost fructificată de Cipi Morariu iar în minutul 90 Viorel Băra a marcat simplu în poarta goală pentru 4-4.

Noutăți în cele două loturi

Păltiniș Rășinari a realizat un prim transfer în această iarnă, Nicolae Popa, ultima dată la Hermannstadt II. De partea cealaltă, în trupa ”alb-verde” sunt schimbări serioase. Echipa a fost preluată de Nicolae Pițigoi iar în lot au venit 9 jucători, Gabriel Dugulan (FC Avrig), Viorel Băra, Marius Dandler (portar), Mihai Văcariu și Mahmud Al Izo (toți Sion Săliște), Iosif Bucșe, Vali Popa (Spicul Șeica Mare), Sabin Lucian (Păltiniș Rășinari) și Ciprian Morariu (Apoldu de Jos).

Rășinariul joacă din nou pe ”Cutiuță” duminică

Păltiniș Rășinari și-a programat al doilea meci amical duminică, de la ora 15:00, tot pe terenul sintetic din complexul stadionului Municipal. Echipa lui Năstase va întâlni formația din Alba Euro Sprig, al cărei antrenor este sibianul Cristi Cotoară.

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.