JSport.ro

IMG_3096Măgura Cisnădie continuă seria jocurilor fără înfrângere. Elevii lui Ioan Luca s-au impus cu 2-1 la capătul unui meci în care Măgura a jucat 40 de minute în inferioritate numerică, întâlnire în care Dragoș Săulescu a reușit să fie „one man show”, a obținut penalty, a oferit o pasă de gol și a luat cartonaș roșu. 

Măgura Cisnădie a început excelent meciul. În minutul 7, Petrescu a transformat o lovitură de la 11 metri obținută de Dragoș Săulescu, fază contestată de echipa vizitatoare. În minutul 14, gazdele și-au dublat avantajul, după ce Săulescu l-a servit excelent pe Fotescu, acesta din urmă a îndeplinit o simplă formalitate.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Până la pauză ambele echipe au mai irosit câteva oportunități. Căbuz a intervenit bine la șutul lui Șendroiu, în vreme ce la poarta lui Popescu, Lupu a lovit bara transversală după o combinație frumoasă cu Fotescu.

În repriza a doua Dragoș Săulescu a fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene, după un duel între mijlocașul Măgurei și un adversar. Ambii jucători au văzut cartonașul galben, însă Săulescu mai avea un avertisment din prima parte a jocului.

Eliminarea lui Săulescu a însemnat și pasul făcut înapoi de echipa gazdă, fapt ce a permis vizitatorilor să domine steril jocul de la Cisnădie.

Până la final Lupu a mai irosit câeva oportunități de a marca, iar Cătălin Căbuz s-a evidențiat și el la șutul lui Roberto Dumitru, iar în prelungiri bara l-a salvat pe Căbuz de la primirea golului.

În minutul 90+2, Mărgărit înscrie după o centrare venită de pe partea dreaptă.

Măgura Cisnădie: Căbuz – Popa, D. Bălașa, G. Oiță, P. Medeșan – Săulescu, Petrescu, D. Unguru, S. Lupu, R. Adrian, Fotescu.

Rezerve: Florea – Nasta, Barb, Natea, Moisi, Necula și Neguț.

Antrenor: Ioan Luca.

Pandurii II Târgu Jiu: D. Popescu – Miroiu, Negrescu, Brînzan, Pîrcălabu, Tudor, Pitian, Șendroiu, Predescu, Mărgărit și Cocină.

Rezerve: Oprița – A. David, Celea, Pîrvu, Dumitru, Cidiu.

Antrenor: Mocioi.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.