JSport.ro

33Gaz Metan Mediaș a obținut o victorie mare contra echipei FC Brașov . La pauză scorul a fost 0-0, însă în mitanul secund Mediașul s-a dezlănțuit, iar Gavra a marcat de două ori. Golul de onoare al oaspeților a fost marcat de Marius Matei din penalty.

Început modest de partidă pentru Gaz Metan Mediaș, iar prima ocazie de a marca a venit în minutul 17 pentru echipa gazdă. Băjenaru a pasat bine pentru Alex Munteanu, dar acesta a trimis pe lângă poarta lui Căucă.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Brașovenii au replicat prin Ene a cărui centrare l-a întâlnit pe Coman, însă jucătorul brașovenilor a trimis pe lângă poarta lui Albuț.

După pauză tehnicianul gazdelor, Leo Grozavu a efectuat două înlocuiri, scoțându-i pe Țircoveanu și Florean, în locul lor fiind introduși Bic și Stancu.

FC Brașov este echipa mai periculoasă în repriza secundă, doar Albuț a ținut tabela imaculată.  În minutul 63, Gavra are o execuție formidabilă de la 18 metri, trimițând aproape de vinclul porții lui Căucă.

Golul lui Gavra i-a descătușat pe medieșeni, iar în minutul 66 Gaz Metan Mediaș a ratat o ocazie mare prin Alex Munteanu, acesta a scăpat singur cu Căucă, însă goalkeeper-ul vizitatorilor s-a opus.  La un minut după ocazia lui munteanu, Bic a pătruns în careu, Căucă a respins în față șutul acestuia, după care Alex Munteanu trage în bară, fază la care gazdele au cerut penalty.

În minutul 76, Gaz Metan Mediaș rămâne în 10 oameni, după ce Alex Munteanu este eliminat pentru cumul de cartonașe galbene.  Gaz Metan a reușit să marcheze la doar un minut după eliminarea lui Munteanu. Cristi Gavra primește o minge din partea stângă  și îl învinge pe Căucă.

Când totul părea finalizat pentru medieșeni, Călin Albuț comite un fault în careu, iar centralul acordă lovitură de la 11 metri și cartonaș galben pentru goalkeeper-ul medieșenilor. Marius Matei transformă lovitura de pedeapsă fără probleme.

Iată cele două distribuții:
Gaz Metan: Albuţ (cpt.) – Florean, I. Neag, L. Cazan, G. Neagu – Băjenaru, P. Iacob,Tîrcoveanu – Al. Munteanu, Gavra, Coşereanu
Rezerve: Greab – Danci, Bic, Stancu, R. Zaharia, Figliomeni, M. Staicu
Antrenor: Leo Grozavu

FC Braşov: Căucă – Vagner, M. Marin, Madeira, Vl. Munteanu – I. Manole, Al. Coman, S. Pană, Andor – D. Ene, Mug. Buga (cpt.)
Rezerve: Fl. Iacob – Cerlincă, R. Avram, H. Popa, Alupoaie, Bg. Rusu, M. Matei
Antrenor: Mihai Stere

Leo Grozavu a văzut din tribune prima repriză

Decizie inedită luată de antrenorul principal a echipei Gaz Metan Mediaș. Deși nu a fost suspendat pentru partida de marți, Leo Grozavu a vizionat din tribună prima repriză.

Abia în partea secundă tehnicianul „găzarilor” a revenit pe banca tehnică, sprijinindu-și echipa de pe marginea terenului.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.