JSport.ro

Chiar dacă baza sportivă de la Cisnădie se află în Top 3 cele mai frumoase din județul Sibiu cei de aici nu se mulțumesc cu atât. Se fac lucrări constant pentru ca infrastructura să fie la nivelul echipelor Academiei Măgura Cisnădiei atunci când acestea vor atinge cel mai înalt nivel.

Săptămâna trecută la stadionul din Cisnădie era forfotă. Se instalează nocturnă și pentru terenul mare de antrenament și se amenajează încă un teren de minifotbal. Gazonul principal va arăta și mai bine, tribunele au fost cosmetizate iar, pe viitor, un nou teren de antrenament va fi construit în spatele tribunei a II-a (cu scaune). Pe lângă terenurile din Cisnădie, Academia Măgura Cisnădie dispune și de stadionul Obor din Sibiu unde se pregătesc două grupe de juniori sub comanda lui Laurențiu Preda.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

La stadion, doi dintre investitorii Academiei Măgura, Peter Muller și Dan Raica, coordonau lucrările cu tact specific nemțesc:

”Facem lucruri mari cu bani puțini. Toată lumea trebuie să înțeleagă că un club puternic se construiește pe o bază solidă, trebuie să ai infrastructură, nu se poate fără. Și noi asta vrem să facem, un club puternic pe termen lung. Cei de aici au înțeles asta, primăria, autoritățile locale, lucrăm împreună, toți trebuie să facem asta: noi cei care investim, autoritățile locale, părinții copiilor, toți facem parte din acest club. Așa funcționează marile cluburi europene, sau chiar și cele mai mici din ligi inferioare care reprezintă o comunitate strâns legată în jurul fotbalului local”, este viziunea lui Peter Muller.

Cum arată viitorul proiectului Academia Măgura: ”Promovarea e un obiectiv pe termen scurt dar nu e o tragedie dacă nu promovăm, clubul merge mai departe”

Pentru Peter Muller proiectul Academiei ar trebui să devină un model de urmat și de alte cluburi: ”Principalul nostru obiectiv este să creștem copiii din zonă, să creăm o echipă cu baza locală. Echipa de seniori trebuie să aibă în majoritate jucători locali, asta vom face aici. Ne dorim promovarea echipei de seniori în Liga a III-a, sigur, e important mai ales pentru juniorii clubului care trebuie să aibă modele dar nu e nicio tragedie dacă ratăm această promovare. Clubul merge înainte, asta trebuie să înțeleagă toată lumea. Vrem să fie preluat acest model de cât mai mulți. Nu facem nimic dacă tot desființăm cluburi imediat ce ratează un obiectiv. Sunt cluburi în Germania, de exemplu, în ligile regioanele, a șasea, a șaptea, care activează de zeci de ani de zile și care nu promovează niciodată, dar care au baze sportive impresionante cu toate condițiile, funcționează cu grupe de copii și juniori de toate vârstele, comunitatea locală vine la meciuri și se bucură de fotbal. Până la urmă la asta se reduce filozofia noastră, să ne bucurăm de fotbal și să creștem câte puțin în fiecare an dar să avem o creștere sănătoasă”, a precizat Peter Muller.

Academia Măgura Cisnădie a format în doar doi ani grupe de copii și juniori pentru toate vârstele, are o echipă de seniori ce ocupă locul 1 în Liga a IV-a și a înscris în campionatul național două echipe de fotbal feminin în Liga a III-a. Nu e neglijată nici secțiunea old-boys, foștii jucători întâlnindu-se ori de câte ori au ocazia.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.