JSport.ro

12316247_933324980085298_2196916090857742887_nMăgura Cisnădie va juca sâmbătă, 5 decembrie, în ultima etapă a Ligii a III-a, pe terenul uneia dintre cele mai vechi şi mai iubite echipe din România, Politehnica Timişoara, înfiinţată în 1921. “Alb-violeţii” vor sărbători la meciul cu Măgura 94 de ani de existenţă. Meciul va începe la ora 14.00.

În ultima etapă a turului ligii a III-a, Măgura Cisnădie, ocupata locului 13 în clasament, cu 13 puncte, va avea o deplasare dificilă pe terenul liderului seriei C4, Politehnica Timişoara. Întâlnirea va coincide cu aniversarea bănăţenilor a 94 de ani de la înfiinţarea clubului timişorean, sărbătoare care va fi marcată cum se cuvine de Peluza Sud Timişoara.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

1Fanii alb-violeţi, cei care sponsorizează de altfel echipa fanion a oraşului, sunt recunoscuţi pentru pectacolul pe care îl realizează în tribune şi pentru prezenţa numeroasă în tribune, atât la meciurile de acasă cât şi în deplasare. Suporterii au preluat frâiele echipei după ce FC Poli Timişoara a fost retrasă din competiţiile naţionale de Marian Iancu. Fanii nu au acceptat proiectul Primăriei din Timişoara care a mutat echipa de liga a II-a, AC Recaş, pe stadionul “Dan Păltinişanu” considerându-l un compromis care nu onorează istoria şi tradiţia lui Poli şi au considerat că spiritul clubului vechi de aproape un secol nu poate renaşte decât din ligile inferioare.

10 000 de spectatori în liga a IV-a

Aşa s-a ajuns ca ASU Politehnica Timişoara să fie susţinută la fiecare meci în liga a V-a de aproape 2 000 de suporteri iar în liga a IV-a să fie stabilit un adevărat record de audienţă pentru acest nivel, aproape 10 000 de fani la meciul cu Ripensia Timişoara. Echipa a promovat între timp în liga a III-a unde ocupă în prezent fotoliul de lider.

LIVE pe radiotimisoara.ro

Meciul dintre Poli Timişoara şi Măgura Cisnădie va putea fi urmărit în direct sâmbătă, de la ora 14.00, pe www.radiotimisoara.ro

jucariiSuporterii chemaţi să se alăture acţiunii de Crăciun cu o jucărie

Asociaţia suporterilor polişti organizează şi în acest an Acţiunea de Crăciun prin care doresc să ajute cât mai multe familii nevoiaşe. Astfel, la meciul de sâmbătă cu Măgura Cisnădie, fanii sunt rugaţi să vină la stadionul Ştiinţa cu o jucărie sau rechizite şcolare pe care să le doneze în scop umanitar:

Facebook oficial ASU Politehnica Timişoara: “Și anul acesta ne propunem să facem viața unor oameni mai bună, prin intermediul Acțiunii de Crăciun Druckeria. Copilul tău a crescut și ai rămas cu jucării pe cap? Adu-le sâmbătă, la meciul cu Cisnădie și lasă-le la FanShop sau aruncă-le pe pista de alergare a stadionului, ne vom ocupa noi să le luăm.

De asemenea puteți aduce și rechizite școlare pentru clasele I-IV, alături de jucării. Împreună facem lucruri mari! Ne vedem sâmbătă, pe Stadion Stiinta”

 

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.