JSport.ro

dsc_0636Meciul dintre Athletic Șura Mare și Măgura Cisnădie, disputat în ultima rundă a Ligii a IV-a, a avut parte de un moment special în familia Armenean. Tatăl și fiul s-au aflat în același timp pe teren, în calitate de adversari.

Este cunoscut deja că Marius Armenean, în vârstă de 29 de ani, activează din nou în Liga a IV-a din această vară, după ce a ales să semneze cu Măgura Cisnădie. Puțini știu însă că la fel de activ este și tatăl său, Vasile Armenean. Fostul jucător al Șoimilor și al Interului ori fostul director sportiv al CSU Voința Sibiu, este titular pentru Athletic Șura Mare deși a împlinit 55 de ani. În ultima rundă a Ligii a IV-a cei doi au fost adversari în teren.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

”Ne-am mai aflat o dată în această postură, în urmă cu mulți ani, 8-9 ani poate, jucam pentru Athletic Sibiu. Încă joc cu plăcere iar la nivelul Ligii a IV-a am jucat aproape neîntrerupt, exceptând perioada în care am fost la Voința Sibiu”, a declarat Vasile Armenean.

Gol de la mijlocul terenului sâmbătă

Deși a pierdut meciul la o diferență categorică de scor, Athletic Șura Mare a fost echipa care a deschis scorul. Golul a fost unul de senzație, autor chiar Vasile Armenean. După un fault sancționat de arbitru la aproximativ 35-40 de metri de poartă, Armenean a preluat mingea și a șutat direct în vinclul porții apărate de Samoilă. A fost însă și singurul gol al gazdelor care au cedat în final cu 8-1…

Vasile Armenean a jucat în Divizia B și C în anii ’80-90 pentru Carpați Mârșa, FC Șoimii Sibiu și FC Inter Sibiu.

dsc_0624

dsc_0623

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.