JSport.ro

De 7 ani în peisajul fotbalistic juvenil sibian, Școala de Fotbal Ion Gheorghe are ceva aparte. N-are cum să nu fie așa când îl are în prim plan pe însuși Ion Gheorghe, fostul mare fotbalist al Stelei (1978-1982; 57 meciuri, 3 goluri) și al FC Șoimii Sibiu, un om extraordinar, al cărui umor animă orice activitate din jurul balonului rotund dar și un pedagog respectat cu drag de copii. Ceva aparte aduce și stadionul pe care se desfășoară antrenamentele și meciurile, Compa, acolo unde FC Șoimii a disputat meciurile din anii ’80-90, după apariția Interului.

3 puști la Steaua

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Școala de fotbal Ion Gheorghe va da în curând 3 jucători spre CSA Steaua București. 2 dintre ei sunt cu bagajele făcute, unul mai așteaptă decizia părinților. Petru Baciu, Darius Mitulețu, Claudiu Mărgărit sunt puști care au acum doar 13 ani dar sunt nume de care cu siguranță vom mai auzi peste câțiva ani.

3 meciuri în 4 ore

Grupa 2004 a clubului sibian a făcut zilele trecute o vizită în Ghencea unde a stârnit admirația gloriilor Stelei din anii ’70-80 care se ocupă acum de Centrul de copii și juniori al CSA Steaua, în ciuda faptului că timpul petrecut în capitală a fost foarte scurt: ”Am plecat la 06:00 dimineața din Sibiu iar la ora 11:45 am avut primul meci cu grupa 2005 pregătită de Teo Anghelini. I-am bătut cu 2-1, au marcat Mărgărit și Chișoiu. N-am avut pauză decât de o gustare și am începutul meciul doi cu grupa 2004 a lui Radu Troi. Am remizat, 1-1 (gol Boromiz)”, povestește Ion Gheorghe.

”Meciul 3 a avut startul la ora 16:00 cu grupa 2003 a lui Sătmăreanu și care a avut și jucători născuți în 2002. Am pierdut cu 4-1 după ce am deschis scorul prin Ciobanu, s-a simțit oboseala”, dar toți părinții care sunt în jurul nostru completează în acord că dacă ar fi jucat în primul meci cu ei nu ar fi pierdut.

Sătmăreanu: ”Sunteți niște eroi”

După meciuri, Lajos Sătmăreanu, fostul mare fotbalist al Stelei din perioada 1965-1975 (271 meciuri, 11 goluri) a ținut să le mulțumească sibienilor pentru efort și să le laude prestația. ”Sunteți niste eroi. Bravo vouă!”, au fost cuvintele de îmbărbătare pentru copiii lui Ion Gheorghe. La meciuri au asistat multe alte nume mari ale Stelei între care Ștefan Iovan, Adi Bumbescu, Costică Zamfir sau Ion Ion.

Din lotul deplasat la București au făcut parte: Darius Blană (născut 2005), Alex Boromiz (2004), Bogdan Chișoiu (2003), Petru Baciu (2004), Darius Mutulețu (2004), Ciprian Ciobanu (2003), Claudiu Mărgărit (2004), Emilian Mira (2004), Andrei Marcu (2003), Roxana Mărgărit (2007), Alexandru Sasu (2007), Sebastian Terchilă (2004), Cosmin Stoica (2006), Gabriel Baciu (2007), George Sebastian Nicolae (2009), Luis Bușa (2004), Robert Popa (2004), Robert Macavei (2006).

Deplasarea la București a fost posibilă și cu sprijinul câtorva sponsori care au făcut totul ca echipei să nu-i lipsească nimic. Ion Gheorghe a ținut să le mulțumească în mod deosebit: ”Sunt oameni extraordinari, când i-am sunat și le-am spus unde mă duc m-au ajutat fără ezitare. Le mulțumesc celor de la Trans Agape, Carrefour, Floradi, Trendy”.

De 3 ani nu lipsește la niciun antrenament… Roxana Mărgărit

În lotul echipei lui Ion Gheorghe se află și o fată, Roxana Mărgărit. ”Este extrem de conștiincioasă. Vine de 3 ani neîntrerupt la antrenament, a lipsit doar când a fost plecată la țară, în rest e nelipsită, mai rar așa ceva”, o prezintă cu admirație Ion Gheorghe.

Imagini din Ghencea:

Vă prezentăm mai jos o galerie foto de la antrenamentul echipei realizat marți pe stadionul Compa:

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.