JSport.ro

FC Avrig a pierdut, 1-2, meciul cu Industria Galda, disputat în etapa a treia a Ligii a III-a.

A fost a doua înfrângere a nou-promovatei pe teren propriu, după o primă repriză slabă, în care oaspeţii au marcat două goluri.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Deşi au revenit pe tabelă imediat după reluare, prin penalty-ul transformat de Adi Radu, fază la care găldenii au rămas şi în inferioritate numerică, avrigenii nu au izbutit să mai înscrie până la final, rămânând în clasament doar cu punct scos la Reghin, etapa trecută.

Este greu pentru noi, nu avem încă destulă experiență la acest nivel. Am avut un început de campionat greu, am întâlnit două echipe importante ale campionatului, care au terminat de fiecare dată în top 10 al clasamentului Ligii a III –a. Nu este un capăt de țară, trebuie să creștem de la meci la meci, să avem meciuri în picioare și să acumulăm experiență”, a declarat antrenorul Avrigului, Mihai Ianc.

Echipa sa va avea un nou meci dificil runda următoare, Avrigul urmând să se deplaseze pe terenul celor de la CFR Cluj 2.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.