Ultima etapă a play-off-ului Campionatului Județean de fotbal în sală, prima ediție organizată de AJF Sibiu, va stabili duminică echipele care vor juca finala mare și finala mică. Meciurile încep la ora 11:00 în sălile din Mediaș și Șura Mică.
Sparta Mediaș, Viitorul Ațel, respectiv FC Tălmaciu și Voința Sibiu se luptă de la distanță pentru locurile din finale.
În zona Mediaș, faza play-off-ului s-a încheiat dar pentru stabilirea echipei care va juca finala de la Sibiu a fost nevoie de o fază finală în care Sparta Mediaș va înfrunta Viitorul Ațel, de la ora 13:00, câștigătoarea urmând a juca finala iar învinsa finala mică.
În zona Sibiu, cele patru echipe aflate în play-off, Voința Sibiu, FC Tălmaciu, CS Săliște și Cindrelul Gura Râului joacă în format grupă – fiecare cu fiecare – iar primele două se califică în finale (locul 1 – finala mare, locul 2 – finala mică). Duminica trecută, în cele 3 meciuri programate la Șura Mică, Voința Sibiu a învins Cindrelul Gura Râului (3-2) iar FC Tălmaciu a trecut cu 4-0 de Săliște și 3-1 de Cindrelul.
Clasament play-off – zona Sibiu, înaintea meciurilor de duminică:
- FC Tălmaciu 6p (2 meciuri)
- Voința Sibiu 3p (1 meci)
- Cindrelul Gura Râului 0p (2 meciuri)
- CS Săliște 0p (1 meci)
Programul ultimelor 3 meciuri – zona Sibiu (sala Șura Mică)
ora 11:00: Săliște – Voința Sibiu
ora 12:00: Tălmaciu – Voința Sibiu
ora 13:00: Săliște – Gura Râului