JSport.ro

Ajunsă la a șaptea ediție „Cupa Prima” la fotbal aduce din nou nume sonore din fotbalul românesc la Sibiu. Sâmbătă 17 decembrie, de la ora 12:00 arena sintetică „Luceafărul” va găzdui o nouă ediție a cupei „Prima” la minifotbal. 

Opt echipe și-au anunțat prezența la Sibiu, iar numele importante din fotbalul românesc și nu numai nu vor lipsi de la evenimentul organizat de Școala de Șoferi Prima. Și-au confirmat deja prezența  Gicu Grozav, Romeo Surdu, Mugurel Buga, iar lista fotbaliștilor poate continua.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

„Mă bucur că am ajuns deja la a șaptea ediție, este un turneu destul de puternic cu jucători consacrați în prima ligă, mă bucur de prezența lor tot timpul, că au confirmat și simt că le place acest turneu, e o mare plăcere din partea mea să organizez acest turneu, în anii în care a fost secetă în fotbalul sibian am reușit să stârnim curiozitatea fanilor, fiind un imbold pentru fotbalul sibian. În fiecare an am avut parte de mulți spectatori, care trbeuie să vadă un fotbal de calitate chiar dacă este pe un teren redus”, a declarat Dragoș Năstase, organizatorul principal al competiției.

Școala de Șoferi Prima este organizatorul principal, iar sponsorii evenimentului sunt Farmaciile Perfect Care (Remus Șerban), BRD, Floradi, Aria Sport, In Corso, Vila Sibiu, Pic Protect.

Cele opt formații sunt împărțite astfel:

Unirea Alba Iulia: Ciprian Selagea (Unirea Alba Iulia), Florin Ilie (Luceafărul Oradea), Călin Cristea (CSM Râmnicu Vâlcea), Ionuț Grozav (Șurianu Sebeș), Cătălin Suciu (Unirea Alba Iulia), Gicu Grozav (Terek Grozny), Paul Păcurar (Luceafărul Oradea), Alexandru Giurgiu (Slavia Sofia); Iulian Popa & prietenii;  Târgu Mureș: Florin Pogăcean (urmează să-și alcătuiască o formație cu care să participe); Piastrela: Remus Dănălach, Aurelian Geogean, Romeo Surdu, Ionuț Naste, Claudiu Tudorie, Marius Popa, Otty Kajcsa, Răzvan Găman, Sabin Dîrstaru, Răzvan Șandrul, Boby Ohaci, Mihai Badea, Daniel Bărbășescu, Doru Iorga;  Chimica Târnăveni: Marius Pastor (se va prezenta fără nume sonore la Sibiu); Brașov (Rareș Forika): Mugurel Buga, Marius Burlacu, Rareș Forika, Diego, Boția, Razvan Damian; Voința Sibiu: Marius Zăvoi, Bogdan Vișa (CS Mioveni), Răzvan Dâlbea, Daniel Tătar, Eugen Beza, Alex Curtean (fost component al Gaz Metan Mediaș), Nicolae Grigore, Radu Neguț, Garbiel Tănase, Neluțu Luca; Prima :  Echipa urmează să fie alcătuită din prietenii lui Dragoș Năstase.

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.