JSport.ro

DSC_1048AS Bradu, campioana en-titre a Ligii a V-a, a încheiat turul actualei ediţii pe poziţia a IV-a dar “alb-negrii” nu renunţă la obiectivul principal: câştigarea campionatului. Antrenorul brădenilor, Liviu Stan, crede în forţa echipei sale şi în acest an.

SBSport.ro: Aţi avut o primă jumătate a anului 2015 fantastică în care aţi devenit campionii ligii a V-a în ultima etapă câştigând derby-ul cu Bucegi Vestem. Cum a fost?

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Liviu Stan: Un campionat plin de emoţie, plin de bucurii, câştigat datorită seriozităţii întregii echipe care a înţeles încă din prima etapă că obiectivul este câştigarea campionatului. Pot spune că acest campionat câştigat alături de prietenii din copilărie înseamnă enorm de mult pentru mine. Pe această cale vreau să mulţumesc tuturor jucătorilor care au contribuit la acest succes. A fost un sezon fantasctic!

SBSport.ro: În acest sezon aţi terminat turul pe locul 4, la 6 puncte în urma liderului Sion, dar aveţi un meci mai puţin jucat. Sunteţi mulţumit de evoluţia din acest tur?

Liviu Stan: Multumit sunt, dar cu puţină atenţie puteam termina chiar mai sus la sfârşitul turului. Plecările a patru jucători a scăzut puţin evoluţia echipei, iar totul se reflectă în rezultate. Important este că suntem în grupul de echipe cu şanse la primele locuri.

SBSport.ro: Ce aşteptaţi de la 2016? DSC_1067

Liviu Stan: Îmi doresc să continu­ăm rezultatele bune obţinute în 2015 să ne atingem obiectivul şi anume acela de a o­cupa locurile 1-2 la sfârşitul sezonului.

SBSport.ro: Un mesaj pentru iubitorii fotbalului din judeţ dar şi pentru suporterii din Bradu.

Iubitorii fotbalului să susţină cu mic cu mare echipa favorită, sperând ca în anii următori sibienii să aibă parte de o echipă în primul eşalon al Romaniei care să demonstreze că fotbalul sibian poate să ne reprezinte cu mândrie. De asemenea vrem să le mulţumim suporterilor din Bradu care vin la stadion să ne susţină, dorim să îi aducem în număr cât mai mare la meciuri să ne bucurăm şi în 2016 cum am facut-o în 2015.

DSC_11361512167_1307562709269515_8282681809781002013_o

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.