JSport.ro

CSU Sibiu a obținut aseară o victorie liniștitoare la o diferență de peste 30 de puncte în fața formației de pe locul 9, BC Mureș. Sibienii s-au impus cu 91-59 (31-19, 20-11, 27-14, 13-15) într-un meci în care antrenorul Dan Fleșeriu a rulat și jucători mai puțin folosiți la celelalte meciuri.

18 aruncări de 3 puncte reușite

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

În fața a 1700 de spectatori, CSU Sibiu s-a aflat în permanență în avantaj pe tabelă iar cea mai mare diferență de scor a fost de 37 de puncte, la 86-49. Jucătorii sibieni au avut o evoluție excelentă în privința aruncărilor de 3 puncte. 18 din cele 42 de aruncări au fost transformate cu succes spre deliciul fanilor.

Dan Fleșeriu: ”Am încercat să rotim cât mai mult și să oferim minute tuturor jucătorilor”

”A fost, din păcate, mai ușor decât sunt meciurile cu Mureșul, de obicei. Ei au jucat fără cei doi străini ai lor, care sunt accidentați, dar și fără jucătorul titular de U 23, accidentat și el, și nu mi-aș dori să fiu vreodată în pielea lor. Îmi pare rău pentru ei. Din punctul nostru de vedere, am încercat să rotim cât mai mult și să oferim minute tuturor jucătorilor. Am și reușit. Au fost momente bune de joc și sper că au fost și apreciate de public. Vom vedea dacă jucătorii care au primit astăzi mai multe minute de joc, decât de obicei, vor aprecia lucrul acesta și, în meciul următor vor juca mai bine. Legat de reușitele de 3 puncte, nu ne-am propus de la început acest lucru, dar la pauză, când am văzut că avem atât de multe, am încercat mai mult. Problema e că atunci când fugi după ceva anume, nu reușești. Poate că, dacă nu le spuneam nimic jucătorilor, reușeam să egalăm recordul de aruncări reușite de la 3 puncte, dar am fost destul de aproape ”, a spus antrenorul principal al CSU Sibiu, Dan Fleșeriu.

Marcatori CSU Sibiu: Radu Paliciuc 21p, Marcel Davis 16p, Lawrence Kinnard 11p, Monyea Pratt și Tyler  Laser câte 10p, Wilhelm Brosser 9p, Andrei Petică și Mirel Dragoste câte 6p iar Chris Cooper 2p.

Urmează alte două meciuri pe teren propriu într-o săptămână

CSU va juca tot acasă următoarele două partide, miercuri și vineri. Poli Iași va sosi prima la Sibiu, miercuri, 20 decembrie, de la ora 19:00, iar vineri în sala Transilvania CSU va da piept cu Dinamo, de la aceeași oră.

Biletele pentru aceste partide se vor pune în vânzare exclusiv online, începând de sâmbătă, 16 decembrie, iar, în măsura în care vor mai fi disponibile, se vor comercializa și în ziua meciului, la caseria Sălii Transilvania.

credit foto: facebook – CSU Sibiu

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.