JSport.ro

DSC_0556Elevii lui Dan Fleșeriu au plecat marţi la București acolo unde miercuri, 6 aprilie 2016, de la orele 19:30, va disputa ultima partidă din faza a doua a campionatului, cu ocupanta primului loc în clasament, Steaua CSM Bucureşti. Meciul nu va fi televizat.

Partida se anunță extrem de interesantă, mai ales că pe teren propriu, duelul dintre CSU Sibiu și Steaua s-a încheiat cu un avantaj important pentru echipa noastră, scor 106-79.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

DSC_0669Dan Fleşeriu: “Putem urca pe locul 5”

”Urmează meciul cu Steaua, ocupanta locului întâi în clasament, la acest moment. Dacă vom reuși să câștigăm vor coborî pe al doilea, iar Oradea urcă, încă o dată, pe primul loc. Vom vedea la ora meciului pe care jucători îi vom putea folosi, pentru că doi dintre ei sunt accidentați încă de la meciul cu Clujul. Cei care vor juca vor depune, cu sigurnață, maximul de efort posibil, astfel încât să nu se accidenteze înainte de PlayOff. O victorie ne poate urca pe locul 5, dacă Târgu Mureș va pierde cu Craiova, dar nu ne uităm la celelalte echipe. Oricum toate meciurile se vor juca la aceeași oră și singurul lucru cert este că adversarii noștri pot pierde locul întâi”, a spus Dan Fleșeriu, antrenorul CSU Sibiu.

DSC_0643Mijajlovic: “Nu vreau să fac calcule legate de echipa pe care o vom întâlni în play-off”

”Este ultimul meci din sezonul regulat și pentru noi va reprezenta și o ultimă verificare înaintea PlayOff-ului. Nu vreau să fac calcul legate de echipa pe care o vom întâlni în PlayOff. Important este că ne antrenăm bine și ne pregătim mental pentru meciul cu Steaua și pentru cele din PlayOff. Mergem la Steaua să facem un meci bun și cred că dacă vom juca așa cum am jucat cu ei și pe teren propriu, putem câștiga. Probabil vor încerca să își ia revanșa după înfrângerea pe care au suferit-o în ultimul meci cu noi. Mă aștept la o reacție din partea lor, dar în același timp cred că putem să le demonstrăm de ce suntem capabili”, a spus Igor Mijajlovic.

Partida de miercuri se dispută la ora 19:30, la fel ca și restul meciurilor din această etapă. Meciul nu este televizat.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.