JSport.ro

”Vă asigurăm că astfel de comportamente nu vor fi tolerate niciodată în cadrul echipei noastre”. Este fraza prin care clubul sibian anunță ferm printr-un comunicat deciziile luate în urma conflictului dintre jucătorii Riley și Pratt în timpul jocului BC Timișoara – CSU Sibiu din urmă cu o zi. Riley a fost exclus din lot în timp ce Pratt a mai primit o șansă.

”Conducerea CSU Sibiu i-a suspendat de la orice activitate a echipei pe cei doi jucători implicați în incidentul de luni seara. În plus, clubul sibian a decis să renunțe la serviciile baschetbalistului De Angelo Riley și aplică o sancțiune financiară drastică jucătorului Moneya Pratt și un ultim avertisment ferm”, se arată în comunicatul emis de CSU Sibiu.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Comunicat continuă în aceeași notă: ”Conducerea Clubului nostru s-a întrunit în această dimineață și a analizat incidentul petrecut în timpul timeout-ului din meciul dintre BC SCM Timișoara și BC CSU Sibiu și condamnă ferm atitudinea jucătorilor implicați în altercație. Considerăm că în teren, dar și în afara lui, sportivii care îmbracă tricoul galben-albastru sunt obligați să aibă conduită morală, atitudine profesionistă și să se comporte ca adevărate exemple pentru cei din jur. Orice dispută are limite trasate clar în Regulamentul de ordine interioară al Clubului și în cadrul Regulamentului general de organizare al competițiilor de baschet.”

Horațiu Floca: CSU Sibiu este o mare familie și rămâne unită prin valorile pe care le inspiră și le promovează de mai bine de 46 de ani baschetul românesc: performață, competitivitate, spirit de echipă și fairplay, și ne delimităm FERM de orice abatere de la aceste valori.

”După consultarea staff-ului tehnic al echipei și discuțiile cu cei doi sportivi implicați, am decis să îi suspendăm pe cei doi jucători din orice activitate a echipei, fie că vorbim de antrenamente sau meciuri. În cazul lui DeAngelo Riley, a cărui conduită este de neacceptat în clubul nostru, am luat decizia de a înceta colaborarea. Monyea Pratt a fost de asemenea sancționat financiar drastic și a primit un ultim avertisment din partea conducerii. Orice altă abatere ulterioară va avea același rezultat ca și în cazul celuilalt sportiv. BC CSU Sibiu este o mare familie și rămâne unită prin valorile pe care le inspiră și le promovează de mai bine de 46 de ani baschetul românesc: performață, competitivitate, spirit de echipă și fairplay, și ne delimităm FERM de orice abatere de la aceste valori. Dincolo de adversitatea sportivă din teren, familia galben-albastră a devenit, de-a lungul timpului, un etalon pentru întreaga suflare baschetbalistică din România, fie că vorbim de oficiali ai clubului, sportivi sau suporteri. Reputația de ”Sibiu – oraș care respiră baschet” s-a clădit în timp, cu multă pasiune, dăruire, muncă asiduă și dorință necontenită de a fi tot mai buni. Nu acceptăm sub nicio formă ca tot ceea ce am clădit împreună să fie călcat în picioare iar incidentul de ieri nu este nici pe departe ceea ce ne definește”, a spus Horațiu Floca, director CSU Sibiu.

Le cerem scuze publice tuturor iubitorilor baschetului care au fost martori la acest incident și îi asigurăm că nu vom tolera niciodată astfel de comportamente în sânul echipei noastre.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.