JSport.ro

DSC_0834CSU Sibiu primește vizita celor de la Cluj, sâmbătă, 22  octombrie 2016, de la ora 18:00, la Sala Transilvania. Meciul nu este televizat, iar pentru suporteri mai sunt disponibile puține bilete.

Înaintea partidei de sâmbătă, antrenorul Dan Fleșeriu și Mirel Dragoste au făcut următoarele declarații:

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

”Va fi un meci cât se poate de greu pentru că întâlnim o altă reprezentantă din Cupele Europene. Sper ca acest lucru să ne motiveze din nou, ca și în meciul cu Oradea, în așa fel încât să demonstrăm că am putea reprezenta și noi România și Sibiul, în Cupele Europene, DSC_0776dacă ne vom câștiga locul acolo. Clujul are o echipă extraordinar de bună, cu nume sonore, dar care etapa trecută a pierdut. Lucrul acesta ne dă și nouă speranțe, ne arată că nu sunt de neînvins și cred că un joc bun de echipă poate fi soluția pentru a-i învinge. Moralul nostru este bun, jucătorii  sunt apți și pregătiți. Sper ca de data aceasta să jucăm bine de la început și să menținem 40 de minute la intensitate maximă, astfel încât să nu mai avem probleme ca în meciul cu Oradea. Mă bucur mult pentru revenirea din meciul acela, dar trebuie să ținem cont că nu de fiecare dată echipele de valoare vor cădea așa de mult. Clujul cred că se concentrează la fel de bine atât pe competiția internă, cât și pe cea națională, însă vom vedea cât de greu le va fi să joace din trei în trei zile”, a declarat Dan Fleșeriu.

”Va fi un meci foarte greu, Clujul este un adversar puternic, dar noi ne-am antrenat toată săptămâna și sper să facem un meci bun iar la final să câștigăm. Am avut dezavantajul că am stat o etapă, însă ne-am antrenat iar legăturile între noi se conturează tot mai bine. Îi așteptăm pe suporteri la sală în număr cât mai mare să ne susțină, pentru că noi vom încerca să facem un meci foarte bun și să câștigăm”, a declarat Mirel Dragoste.

Partida dintre CSU Sibiu și U. Cluj-Napoca începe la ora 18:00.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.