JSport.ro

Baschetbaliștii sibieni au pierdut meciul din etapa a XIII-a, cu Steaua CSM Eximbank, deși au avut în început de meci bun. Din păcate, nu au reușit să își adjudece victoria, astfel că scorul final a fost: 75-76 (22-16, 19-17, 17-22, 17-21), în favoarea oaspeților.

CSU Sibiu a fost aproape de victorie, în ultimul meci de pe teren propriu, din 2017. Din păcate, Steaua a dat dovadă de mai multă luciditate și, deși s-a văzut condusă la 15 puncte în sfertul al doilea, a reușit să recupereze din handicap iar la final să își adjudece victoria la o diferență firavă de doar un punct.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Dan Fleșeriu: ”Cred că meciul s-a pierdut în sfertul doi”

La finalul meciului, antrenorul sibian Dan Fleșeriu a declarat: ”A fost un meci pierdut la ultima posesie, în condițiile în care chiar am avut aruncare. Cred că puteam beneficia și de aruncări libere. Hardy putea să și marcheze, dacă s-ar fi uitat la ceas. Mai avea timp să se întoarcă și să arunce. Igor era afară, la trei puncte, dar, una peste alta, am luat extrem de multe decizii proaste. Putem spune că nici n-am fi meritat victoria, ar fi fost una mincinoasă, deși băieții au luptat, și-au dorit, au fost motivați, poate un pic cam prea mult. N-a fost ziua noastră, cu siguranță. Cred că meciul s-a pierdut în sfertul doi când, în loc să mergem la 20 de puncte, pentru că aveam 14-15 puncte, am oprit motoarele și am început să jucăm individual. Acesta e singurul lucru pe care pot să li-l spun jucătorilor mei, că au jucat mult prea mult individual și asta ne-a costat. Să ne fie învățătură de minte că nu se poate câștiga un meci de unul singur, dimpotrivă, se poate pierde când joci atât de mult individual și nu reușești să găsești coechipierul liber. Sincer, nu m-a mulțumit nimic. În afară de ritmul cu care am reușit să ne apărăm, dar nu permanent. Iar asta e și dureros, pentru că atunci când bagi de pe bancă jucătorii de la care te aștepți să țină ritmul de apărare, nu reușesc. Astăzi, nici titularii, nici cei de pe bancă nu au fost senzaționali. Dacă măcar doi jucători ar fi excelat, câștigam fără probleme”, a spus Dan Fleșeriu.

Pentru CSU Sibiu au marcat: Bogdan Popescu 22 puncte, Boris Lalovic 15P,  Igor Mijajlovic 15p, Chris Cooper 13p, Kevin Hardy 4p, Vlad Tincu și Marcel Davis câte 3p.

Următorul meci al galben albaștrilor se va disputa în deplasare, pe 30 decembrie, la Oradea.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.