JSport.ro

Baschetbaliștii lui Mihai Silvășan și-au apărat cu succes trofeul câștigat în aprilie 2016, la Oradea. În această seară, U. Cluj a câștigat la limită finala cu BC Mureș disputată în, scor 79-78.

Trofeul Cupei României se întoarce la Cluj-Napoca după ce ”U” a câștigat finala Final Eight, în această seară, în fața echipei BC Mureș Tg. Mureș. La capătul unui joc extrem de disputat, cu suspans până în ultimele secunde, echipa din orașul de la poalele Feleacului s-a impus la limită, scor 79-78, sub privirile a peste 1500 de spectatori.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Diferența dintre cele două echipe în clasamentul Ligii Naționale – Clujul, pe primul loc, cu 17 victorii din 19 jocuri; Mureșul – locul 7, doar 9 victorii și 10 înfrângeri – nu s-a resimțit nicio clipă pe teren în finala Cupei.

Debutul meciului a fost zgârcit în reușite. În primele 3 minute s-au înscris abia două coșuri, câte unul de fiecare parte, Dykes deschizând scorul, iar Rasic restabilind egalitatea.

Primul avantaj pentru BC Mureș a venit în urma unei triple semnate de Martinic (9-8), apoi Dapa a fixat pentru prima dată în meci diferența la 5 puncte (17-12), moment în care Silvășan, antrenorul Clujului, a cerut time-out (‘8). La reluare, ”U” s-a apropiat la o posesie, primul sfert încheindu-se cu scorul de 19-17.

Rasic a inaugurat tabela în actul secund, cu o aruncare de la distanță, întorcând rezultatul (20-19). O vreme răsturnările de scor au continuat. Mureșul a condus cu 21-20, 23-22, dar în majoritatea timpului, până la pauza mare, supremația le-a aparținut clujenilor, care au încheiat prima repriză cu un avantaj de două posesii (45-41).

Lazar a redus din diferență în debutul sfertului trei, apoi fiecare echipă și-a trecut în cont câte o triplă – Vlad Moldoveanu, respectiv Martinic. Clujul a avut avantaj pe tabelă până cu 3 minute înainte de ultima pauză, când Kalve a întors rezultatul cu o aruncare din afara semicercului, iar Mureșul reușea să încheie perioada în avantaj (61-57).

Ultimul act a fost deschis de Barro, cu un slam, apoi Rasic, respectiv Martinic și-au adăugat câte o triplă în cont. Ousmane Barro a egalat la 66 după 3 minute și jumătate, iar Clujul s-a dus la trei posesii cu un ”run” fantastic, 12-0 (72-66).

Andrei Ștefan a dat semnalul revenirii, cu o aruncare de la distanță, apoi Reed a redus diferența la o jumătate de coș când mai erau 3 minute. Silvășan a cerut time-out, dar n-a reușit să pună capăt seriei pozitive a mureșenilor, care au fixat diferența la 4 lungimi (76-72).

Finalul a fost unul interzis cardiacilor. Cu 5 puncte consecutiv Rasic a readus Clujul în avantaj (79-78), cu 5,7 secunde înainte de final. Mureșenii aveau șansa de a pune mâna pe trofeu, însă Borșa a ratat aruncarea de la distanță și Clujul și-a triumfat la limită.

MVP-ul meciului a fost Vlad Moldoveanu, care a reușit double-double (16 puncte, 14 recuperări, 4 assist-uri, 27 indice de eficiență). Coșgeterul întâlnirii a fost însă Aleksandar Rasic, cu 21 de puncte, la care a adăugat câte 3 recuperări și pase decisive. Pentru ”U” BT au mai marcat Kyndall Dykes (11 puncte), Filip Adamovic (8), Vaidas Kariniauskas (7), Nandor Kuti (6), Ousmane Barro (6) și Roland Torok (4).

De la BC Mureș s-au remarcat Lamarcus Reed (17 puncte, două pase decisive și două assist-uri), Dalibor Dapa (14 puncte, 3 recuperări), Goran Martinic (11 puncte, 3 recuperări, 8 pase decisive) și Laszlo Lazar (11 puncte, 7 recuperări, 3 pase decisive). AU mai înscris Ernests Kalve (9), Andrei Ștefan (8), Szabolcs Santa (6) și Alin Borșa (două).

Săptămâna de baschet de la Sibiu se va încheia sâmbătă, 18 februarie, cu All Star Game-ul masculin, programat să înceapă la ora 17:00 și transmis LIVE pe DigiSport. Organizatorii – Federația Română de Baschet, Clubul Sportiv Universitar Sibiu și Asociația Baschet Club Sibiu – alături de sponsorii evenimentului, le-au pregătit spectatorilor multe surprize.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.