JSport.ro

CSU Sibiu a pierdut seria de semifinale cu CSM CSU Oradea și va lupta pentru bronz, în finala mică a Ligii Naționale de Baschet Masculin.

Ultima partidă din semifinale s-a consumat duminică seara, la Oradea, acolo unde gazdele și-au atribuit a treia victorie a seriei, cu scorul de 71-61 (13 – 16, 17 – 7, 27 – 18, 14 – 20).

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

La finalul partidei, Dan Fleșeriu a declarat:

”Felicitări echipei câștigătoare. Întotdeauna în baschet câștigă echipa mai bună. Indiferent ce s-ar spune, Oradea a reușit astăzi un joc mai bun, beneficiind de jucători cu mai mare experiență. Sunt mândru de jucătorii mei, la cât efort au făcut, și la ce au reușit să facă. Nu ne-a ieșit decât primul sfert, atâta timp cât am respectat foarte bine planul de joc. În sferturile 2 și 3, Oradea a crescut intensitatea în apărare, mai ales, și nu am găsit alternative de a marca. Apoi, am început să jucăm foarte mult individual iar asta ne-a costat. (….) Sper să avem forța să luptăm pentru medalia de bronz și sper că jucătorii mei să revină destul de repede pentru că sunt extrem de dezamăgiți. Ne-am repetat, încă de la începutul sezonului, că vrem poziția 1, poate aceasta a fost o greșeala mea că am cerut mereu să fim pe primul loc. Știm foarte bine că am început cu o victorie aici și am fost multă vreme în față pe primul loc. Ne-am irosit energia probabil, mai repede decât trebuia, având mereu o rotație mai scurtă decât cea a contra candidatelor noastre. Încă o dată felicitări Oradiei și mult succes în finală”, a spus antrenorul principal al CSU Sibiu.

Pentru CSU Sibiu au marcat: Tyler Laser 17p, Lawrence Kinnard 16p, Monyea Pratt 14p, Chris Cooper 11p, Marcel Davis 2p, Mirel Dragoste 1p.

CSU Sibiu va juca primul meci din finala mică cu U. Cluj sau CSM Steaua București, în funcție de rezultatul dintre cele două echipe din cealaltă serie din semifinale. Finala mică se va juca după principiul cel mai bun din 3 meciuri, în datele de 3, 6 și 9 iunie 2018.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.