JSport.ro

arhiva-duathlon-2015-3Sâmbătă, 17 septembrie, de la ora 10.00 se va da startul competiţiei Duathlon Challenge în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA din Sibiu. Până în acest moment, aproximativ 170 de participanţi s-au înscris în cursă şi sunt pregătiţi să accepte provocarea de a pedala şi alerga în cadrul unei competiţii inedite.

Elementul special al acestei competiţii este îmbinarea alergării cu mersul pe bicicletă; astfel, la start se vor alinia echipe formate din 2, respectiv 3 concurenţi  cu o bicicletă, respectiv 2 biciclete, iar pe parcursul traseului membrii echipei pot face schimb de roluri pentru a obţine în final cel mai bun timp. O categorie mai aparte este cea de Family, unde pot participa 2 membri ai unei familii, ambii pe biciclete. Concurenţii vor parcurge un traseu pitoresc de 20, respectiv 30 km (categoria Extreme), cu startul din zona scenei de pe lac înspre Răşinari – Trăinei.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Cei mai buni concurenţi vor fi aplaudaţi de publicul spectator şi premiaţi de către organizatori, iar la festivitatea de premiere, domnul Gheorghe Sterp, consilier judeţean şi fost director al Clubului Sportiv Municipal le va înmâna câştigătorilor trofeele şi medaliile binemeritate. Startul va fi dat de viceprimarul Sibiului.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.