JSport.ro

FC Hermannstadt debutează în noul sezon al Ligii I duminică, 14 iulie, de la ora 21:00, în compania vicecampioanei FCSB. Meciul se joacă la Pitești, pentru că Arena Națională nu se prezintă în condiții optime.

„E un program…de foc, dacă se poate spune așa! Dar, nu avem timp de lamentări, așa că mergem cu încredere la luptă”, a declarat antrenorul Costel Enache, cel care a „acoperit” plecarea lui Vasile Miriuță în campionatul Ungariei.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

La rândul său, președintele Iuliu Mureșan s-a declarat optimist înaintea confruntării cu echipa lui Gigi Becali. „Avem încredere în jucători și în antrenor că pot lua puncte în fața FCSB-ului în prima etapă. Abordăm cu încredere campionatul. Suntem realiști, știm că nivelul lotului e mai bun decât cel de anul trecut”, a spus conducătorul sibienilor. Dacă sunteți de acord că FC Hermannstadt o poate încurca pe FCSB, puteți să pariați pe X2. Nu e nevoie să mizați banii proprii. De exemplu, cine deschide un cont nou la Fortuna primește fonduri suplimentare pe care le poate risca și pe pariuri … extravagante.

Din nou în „exil”

Mureșan a vorbit și despre problema cea mai arzătoare din acest început de sezon, cea a gazonului care trebuie refăcut: „Sper ca într-o săptămână să înceapă lucrările la gazon și în următoarele 10 săptămâni să putem juca din nou acasă. Era un gazon vechi, de aceea arăta groaznic la baraj. Vom evolua pe teren propriu la Târgu Mureș până în 15 octombrie, apoi sper să putem juca acasă pe un gazon nou, cu încălzire. Iar trebuie să plecăm de acasă, n-avem ce face”.

Aceeași situație a fost și în returul sezonului trecut, când FC Hermannstadt a fost obligată să joace o bună parte din meciurile de „acasă” la Pitești. Nu s-au acomodat foarte bine acolo și au fost la un pas de retrogradarea directă, dar au început să adune puncte când s-au întors la Sibiu. „Dacă nu ne întorceam la Sibiu, retrogradam. Asta vă spun cu siguranță”, a declarat, recent, fostul antrenor Vasile Miriuță.

Revenind la Costel Enache, trebuie spus că acesta a fost foarte aproape de a semna cu U Cluj, dar a fost „deturnat” de sibieni și a semnat un contract valabil pe un sezon, cu opțiune de prelungire pentru încă unul. Secunzi vor fi Cătălin Munteanu, cu care a colaborat și la Astra, și Eugen Beza, care a rămas din vechea echipă tehnică. Preparator fizic va fi italianul Alessandro Cittadino.

Lot mai puternic comparativ cu sezonul trecut

În ceea ce privește transferurile de jucători, se poate spune că lotul s-a întărit. Chiar în săptămâna premergătoare primului meci din sezon au plecat Tiberiu Serediuc, Florin Acsinte, Ivan Lendric, Mijuskovic Nemanja, Cătălin Pîrvulescu și Petro Moreira. Dintre ei, doar Mijuskovic și Lendric au jucat cu regularitate în returul campionatului trecut.

La capitolul veniri, sunt de remarcat: Caiado, Viera, Luchin, Bușu, Yazalde, Jo Santos, dar și Sîntean, atacantul de 20 de ani care a adunat 8 meciuri pentru naționala U19, reușind să marcheze un gol.

Numai victorii în amicale

FC Hermannstadt a înregistrat patru victorii în meciurile de pregătire din această vară: 1-0 cu Grup Școlar Reșița, 2-0 cu Csikszereda Miercurea Ciuc, 4-1 cu Pandurii Tg. Jiu și 8-0 cu Viitorul Șelimbăr.

„Sunt mulțumit de rezultate, pentru că cele 4 victorii le asigură jucătorilor un moral bun înaintea startului campionatului, dar vă pot spune că avem mult de lucru, foarte mult! Dar, sunt mulțumit de modul cum se implică băieții, atât la antrenamente, cât și la jocuri. M-au făcut să fiu foarte optimist, e un mare lucru, având în vedere că lucrăm împreună numai de două săptămâni, cu unii de și mai scurt timp. De fiecare dată vom intra pe teren setați în așa măsură încât să încercăm să obținem maximum posibil, indiferent că ne vor sta în cale campioana CFR, Sepsi sau oricare din celelalte echipe”, a promis Costel Enache.

Iată echipa folosită în amicalul cu Csikszereda Miercurea Ciuc: Pop – Mățel, I. Stoica, Luchin, Popovici – Caiado, Dâlbea, Dumitriu, Cordea – Sîntean, Tsoumou. Au mai intrat Cristiano, Viera, Jo Santos, Yazalde, Opruț și Plazonja.

 

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.