JSport.ro

O singură echipă continuă fără punct pierdut în Liga a IV-a și după runda a 11-a. Rămasă singură în această postură după ce etapa trecută Măgura Cisnădie a pierdut la Avrig (0-2), Păltiniș Rășinari a trecut sâmbătă cu 10-0 de ASA Sibiu și are 10 victorii în 10 meciuri jucate.

N-a fost scorul etapei, pe care l-a realizat Măgura Cisnădie, 12-1 cu Fraternitas Tălmaciu. În ordine, au urmat rezultatele Poplăcii, 5-1 cu Șura Mare (prima victorie în acest sezon și, totodată, primele puncte), Șelimbărului, 4-0 la Mediaș și Tălmaciului, 4-1 cu Spicul. Șura Mică a trecut la scor de forfait de AS Bradu iar Unirea Miercurea Sibiului continuă parcursul foarte bun cu o victorie de moral pe terenul Progresului, 2-1.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Agnita și Voința au semnat singura remiză a rundei, 2-2, în unicul meci în care s-a ținut un moment de reculegere în memoria victimelor de la ”Colectiv”, la 4 ani distanță de la tragedia din clubul bucureștean. Suporterii sibieni prezenți la Agnita au afișat mesajul ”4 ani și niciun vinovat/ Noi nu i-am uitat!”.

Rezultate complete, etapa a XI-a:

Sparta Mediaș – Viitorul II Șelimbăr 0-4
Au marcat: Doda (min. 13), Moga (min. 39), Iovan (min. 68), Tănase (min. 78)

Progresul Terezian – Unirea Miercurea Sibiului 1-2
Au marcat: – / Vlad (min. 87), Albean (min. 90)

Măgura Cisnădie – Fraternitas Tălmaciu 12-1
Au marcat: Belașcu (min. 2, 7), Stelea (min. 35), Bolta (min. 39, 55), Gird (min. 45 – autogol), Bratima (min. 49, 80, 83), Condrea (min. 79), Risti (min. 89), Dragomir (min. 90)/ Popșor (min. 75)

Vulturul Poplaca – Athletic Șura Mare 5-1
Au marcat: Herciu (min. 16, 50), Popa (min. 28, 61, 77)/ Adam (min. 73)

FC Tălmaciu – Spicul Șeica Mare 4-1
Au marcat: Bârză (min. 11, 77), Perju (min. 71), Stoica (min. 74)/ Stan (min. 14)

Leii Șura Mică – AS Bradu 3-0
Au marcat: Ciugudean (min. 11, 88), Aelenei (min. 36)

AFC Agnita – Voința Sibiu 2-2

ASA Sibiu – Păltiniș Rășinari 0-10

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.