JSport.ro

Etapa a VIII-a a fost aproape de a produce primele surprize în actualul sezonul al Ligii a IV-a. Rășinariul și Miercurea Sibiului au fost aproape de semieșecuri după ce s-au impus la limită în fața unor adversari care, pe hârtie, le păreau facili.

În meciul de la Bradu, Păltiniș Rășinari, una dintre cele două echipe neînvinse în acest sezon, s-a impus chinuit cu 1-0 la Bradu iar golul lui Ionuț Frățilă din min. 49 s-a dovedit decisiv. La Miercurea Sibiului, Unirea și Leii Șura Mică au oferit un meci senzațional cu spectaculoase răsturnări de scor. 5-4 s-a încheiat partida pentru gazde cu gol decisiv în minutul 90, autor Cristian Visteriu după ce înainte Șura Mică egalase la 4 în același minut.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

A fost etapa în care l-a Tălmaciu s-a ”tăiat” panglica primului derby al orașului, încheiat prietenesc 1-1, într-o atmosferă specială creată de prezența Soniei, fata de 13 ani pentru care întreg orașul și-a dat mână pentru a o ajuta în lupta cu boala grea ce o încearcă.

Voința Sibiu a realizat scorul etapei, 14-2 cu Vulturul Poplaca, iar Viitorul II Șelimbăr și FC Avrig și-au depășit adversarii cu un sec 6-0 fiecare.

Rezultate complete:

Sparta Mediaș – Progresul Terezian 1-4
AS Bradu – Păltiniș Rășinari 0-1
Fraternitas Tălmaciu – FC Tălmaciu 1-1
FC Avrig – CS Agnita 6-0
Viitorul II – Athletic Șura Mare 6-0
Voința Sibiu – Vulturul Poplaca 14-2
Spicul Șeica Mare – ASA Sibiu 7-1
Unirea Miercurea Sibiului – Leii Șura Mică 5-4
Măgura Cisnădie a stat.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.