JSport.ro

Un proiect fotbalistic inedit a prins formă în această iarnă la Sibiu. 5 juniori talentați vor ajunge la vară în curtea unor echipe puternice din țară iar lupa va fi pe copiii din campionatele AJF, dar mai ales de la sate. Totul sub egida ”Juniorul Talentat”.

Laurențiu Preda are 33 de ani, e sibian și a antrenat în ultimii 3 ani grupele de juniori și copii ai clubului Sion Săliște unde a ajuns în scurt timp să fie foarte apreciat de puștii fotbaliști ai capitalei Mărginimii. A pus pasiune în tot ce a făcut, voluntar, în afara serviciului, și și-a impus obiective mărețe in ciuda faptului că Sion Săliște e un club relativ mic, care nu a mai înscris în acest an echipa de seniori în Liga a V-a. Focusul s-a pus însă pe juniori iar câțiva dintre ei au ajuns să dea probe la campioana CFR Cluj la invitația clubului feroviar. Din această iarnă totul s-a întors la 180 de grade și finanțarea grupelor pe care le pregătea nu a mai fost posibilă așa că a decis să sprijine altfel viitorii fotbaliști.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

”Se caută talente”

”Juniorul Talentat” se bazează pe monitorizarea copiilor și juniorilor din județul Sibiu, mai ales cei care participă doar în campionatele AJF Sibiu și care au șanse mai mici să fie văzuți de reprezentanți ai unor cluburi mari. De aici a pornit totul. Cum vor ajunge puști din satele sibiene în cantonamentele marilor cluburi ne spune Laurențiu:

Laurențiu Preda: ”Dupa 3 ani în care am antrenat copii și juniori am realizat un lucru: foarte mulți copii talentati nu au șansa în cariera lor nici măcar să dea o probă la un club mare. ”Juniorul Talentat” este un proiect care se bazează pe juniori talentați din județul Sibiu de toate vârstele. O să mergem personal să vedem foarte multe meciuri din campionatele AJF și în vară 5 copii vor ajunge o săptămână în cantonamentele unor echipe mari din Romania sau se vor antrena cot la cot cu jucătorii din liga 1 sau străinătate”

”Plus de asta, proiectul Juniorul Talentat ia în calcul ca echipe care sunt în zonele rurale sau la sate să ia parte la turnee foarte puternice gratuit alături de echipe naționale și internaționale. În final, aș vrea să vă spun un lucru pe care majoritatea oamenilor din fotbal îl stiu: fotbalul practicat din pasiune de la conducători, antrenori, jucatori sau părinți este cel ce naște spectacolul total. Iar la Sibiu si mai ales în comunele sau satele Sibiului cum sunt Avrig, Șura Mare, Slimnic, Săliște, Rășinari, Poplaca, Miercurea Sibiului, Sângătin, Gura Râului, Veștem, Copșa Mică, Dumbrăveni, Tilișca, Loamneș, Ocna Sibiului sau Tălmaciu sunt foarte mulți juniori care produc fotbal spectacol. Sper ca la vară să vedem măcar un junior care să facă pasul spre o echipă profesionistă din campionatului nostru și nu numai”, a precizat Laurențiu Preda.

Susținere de la Alessandro Caparco

Portarul Concordiei Chiajna, Alessandro Caparco, a transmis un mesaj pe pagina de facebook Juniorul Talentat în care își anunță sprijinul: ”Bună copii, sunt Alessandro Caparco și susțin proiectul Juniorul Talentat de la Sibiu. Vă doresc rezultate bune și să ajungeți să fiți profesioniști. Vă doresc mult succes. Baftă!”, au fost cuvintele italianului.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.