Farmacia Perfect Care

Grupele 2007 și 2008 pregătite de Horațiu Bara Graeff și Ioan Bulea au participat în perioada 1-4 iunie la cea de-a cincea ediție a Cupei Bubamara, în Serbia. Desfășurată în orașul sârbesc Kraljevo, competiția a strâns la startul ei câte 16 echipe la fiecare categorie de vârstă.

Interstar a reușit să acceadă în fazele superioare ale turneului disputând finalele pentru medaliile de bronz la ambele categorii. Grupa 2007 a pierdut finala mica, înregistrând pe parcursul turneului patru victorii și două înfrângeri din șase meciuri disputate.

Grupa 2008 a câștigat finala mică a turneului la această categorie de vârstă și a urcat pe cea de-a treia treaptă a podiumului. Patru victorii și două meciuri pierdute reprezintă palmaresul acestei echipe la cea de-a cincea ediție a Cupei Bubamara, organizată de clubul partener al Interstarului din Serbia.

Benjamin Kielhorn, echipierul grupei 2008, a câștigat titlul de golgheter al turneului, trecându-și astfel în cont o nouă reușita de acest gen.

Echipele Interstarului au fost foarte bine primite pe durata turneului iar clubul ”roș-albastru a ținut să mulțumească gazdelor: ”Mulțumim celor de la Bubamara pentru invitație și ospitalitate, în special colectivului de părinți de acolo, domnilor Dragan Tosic și Boban Suvocesmakovic”, a precizat conducerea clubului Interstar pe pagina de facebook a echipei.

“A fost un turneu frumos și greu. Am fost primiți în mod deosebit. Suprafața de joc a fost excelentă. Sunt multumit de atitudinea și jocul echipei mele. Îi felicit pentru efort și rezultat și mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi”, a declarat Ioan Bulea, antrenor grupa 2008.

Interstar 2007: Daniel, Cosma, Ivan, Bârghiș, Vaida, Sandu, Bobeș, Cosma, Rațiu, Costea, Scorobet, Jiman, Stroia, Precup, Marinca, Nastalin, Simon.

Interstar 2008: Pandele, Kielhorn, Gheorghe, Deac, Mogoe, Sapun, Overduin, Voilean.

sursă: facebook – ASFC Interstar Sibiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here