JSport.ro

Gaz Metan Mediaș a început noul sezon cu un semieșec pe teren propriu, 2-2 cu nou-promovata Chindia Târgoviște. ”Lupii” au avut victoria în mână după ce au condus cu 2-0 până în minutul 65.

Medieșenii au dominat prima repriză și au intrat la vestiare cu un avantaj de două goluri, ambele semnate de Sergiu Buș. În minutul 24, Buș deschidea scorul pentru gazde printr-un șut din interiorul careului 16 metri. Cu două minute înainte de pauză, gaziștii și-au mărit avansul după ce Sergiu Buș, atent, a trimis în poartă mingea respinsă în față de portarul Chindiei.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

În partea secundă, Gazul putea închide meciul dar șutul lui Darius Olaru a lovit bara. Au punctat însă oaspeții în minutul 65 în urma unei faze create de Mihai Neicuțescu care a pătruns în careu și l-a învins pe Pleșca cu un șut în forță la colțul lung. Egalarea s-a produs după penalty-ul acordat în minutul 84 la hențul lui Lukas Droppa, lovitură transformată de Ovidiu Bic. Droppa a căutat să-și repare greșeala și după doar 3 minute a șutat extraordinar sub bară de la 25 de metri dar mingea a fost respinsă peste. S-a încheiat 2-2 și Gaz Metan pierde primele două puncte pe teren propriu.

Gaz Metan Mediaș: Pleșca – Velisar, Constantin, Larie, Crețu – Roșu, Droppa – Chamed (Drăghici 75), Olaru (Pleașcă 82), Sanoh (Fernandes 54) – Buș
Rezerve: Batista, Pleașcă, Popa, Costea, Romeo, Fernandes, Drăghici
Antrenor: Edward Iordănescu

Chindia Târgoviște: Aioani – Dumitrașcu, Leca, Benga, Martac – Novac – Neicuțescu, Mihai (Neguț 46), Bic, Rață (Yameogo 46, Florea 73) – Voduț
Rezerve: Popescu, Dinu, Neciu, Neguț, Yameogo, Șerban, Florea
Antrenor: Viorel Moldovan.

Arbitru: George Rădulescu / Asistenți: Bogdan Gheorghe, Vlad Bârleanu

sursă foto: gaz-metan-medias.ro

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.