JSport.ro

A zecea ediție a Cupei Prima se desfășoară în această sâmbătă pe terenul II al stadionului Municipal, ”Cutiuța”, pe durata unei zile întregi. 12 echipe de tradiție se reunesc la Sibiu pentru cel mai tare turneu de minifotbal al iernii. 

Devenit deja o tradiție, turneul amical Cupa Prima aniversează în acest an 10 ediții. Între orele 11:30 și 20:00, Progresul București, U. Cluj, U. Craiova, Voința Sibiu, Chimica Târnăveni, Gaz Metan Mediaș, FC Brașov sunt doar câteva dintre echipele care vor face spectacol sâmbătă, 21 decembrie. Foști jucători reprezentativi ai echipelor menționate dar și actuali vor oferi ca în fiecare an spectacol total și meciuri în care ambițiile vor atinge cote maxime.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Dragoș Năstase organizează de 10 ani ”Cupa Prima” iar pentru acest an sloganul turneului a fost ales ”Legenda continuă”. ”Ajuns la a X-a ediție, turneul a devenit o certitudine precum este și sloganul din acest an – Legenda continuă. Avem multe surprize din punct de vedere al fotbaliștilor prezenți la turneu și vreau astfel să le aduc o bucurie spectatorilor. Vă pot spune doar că sunt fotbaliști din Liga 1, Liga 2, care au avut prezențe chiar și la ”naționala” României. Vremea se anunță foarte bună și ne așteptăm la cât mai mulți spectatori. De asemenea, sper ca și cei de la Hermannstadt să aducă o bucurie sibienilor în meciul de pe ”Municipal””, a precizat Năstase.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.