Farmacia Perfect Care

La meciul-eveniment de vineri dintre echipele din anii 80 ale FC Șoimii Sibiu și Nitramonia Făgăraș, unul dintre cei mai iubiți jucători ai Șoimilor, Mircea Gabel, va fi reprezentat de fiul său în teren. Plecat prea devreme dintre noi, ”Sasul” a lăsat pasiunea pentru fotbal și pentru Șoimii fiului său care păstrează vie memoria tatălui său.

Sunt mai bine de 20 de ani de când Mircea Gabel a fost selecționat prea repede în echipa îngerilor. Născut la 23 Iulie 1954 la Sibiu, Gabel avea să debuteze la doar 18 ani în echipa mare a Șoimilor pentru care a jucat 6 ani și jumătate în culorile Sibiului, între 1972-1974 și 1981-1985.

Oferte echipament Joma pentru CluburiCatalog 2018 JSport.ro - Joma, Cluburi, echipamente sportive, echipe

Pe pagina sa de facebook Mihai Claudiu Gabel, fiul lui Mircea Gabel, postează des imagini vechi din perioada în care tatăl său a jucat la Șoimii, CSM Reșița, Petrolul Ploiești sau Metalul Plopeni. Programe de meci, poze, fanioane, pe toate le-a păstrat acasă în Germania, unde locuiește acum și le prezintă cu mândriei ori de câte ori are ocazia.

Omagiu original

Mihai a ales, printre altele, un mod inedit prin care să cinstească imaginea tatălui său. Un tablou imens, care îl reprezintă pe Mircea Gabel în echipamentului Șoimilor, a fost pictat în mărime naturală. A fost reprodus perfect tricoul echipei, șortul cu numărul 9, dar și peluza de la BTT a Municipalului aflată în spatelel lui. ”M-a costat enorm dar pentru tata, orice”, își explică gestul Mihai cu sinceritate.

Reporter SBSport.ro: Ce simti când iei parte la aceste meciuri ale Soimilor, cand ii revezi pe colegii tatalui tau?

Mihai Gabel: In primul rând ei au fost prieteni, au fost o familie, familia Șoimilor din Sibiu, cea mai frumoasă și iubită echipă a Sibiului. Revederea cu băieții este, cel puțin pentru mine, o foarte mare bucurie. Cu mulți dintre ei sunt prieten bun și povestim mereu despre fotbalul trecut și prezent. Este primul meci la care particip la invitația lui Curti (n.r. Dan Curtean)

SBS: Cum a ajuns Mircea Gabel la Șoimii și cum era văzut în echipa? Cum il alintau colegii, suporterii? Cum a fost pentru el la Sibiu?

M. G.: Încă de la juniori a fost unul dintre cei mai iubiți fotbaliști ai Sibiului. Când s-a reîntors in 1981 de la CSM Reșița la Șoimii Sibiu, ținta a fost promovarea în Divizia A dar nu s-a putut. Comuniștii decideau cine promovează și cine retrogradează. A fost un prieten de milioane cu colegii de echipă dar și cu oamenii ce îl abordau pe strada. Țin minte, câteodată mergea cu la Bolta Rece la o bere și la câte o poveste. Pentru “Sasul”, așa cum îl alintau prietenii și colegii, Șoimii Sibiu a fost a doua casă a lui.

SBS: Cum vedeai tu acele meciuri cand erai mic, cum priveai meciurile Șoimilor cu tatăl tău în teren?

M. G.: La Șoimii nu am văzut prea multe meciuri, cred că 3 sau 4 dar între astea am văzut antologicul meci cu Dinamo Victoria București când ne-a făcut arbitrul de comandă, țin minte că Ghiță Turlea a ieșit de pe teren cu maxilarul rupt. Mai multe meciuri am văzut live când a jucat la Metalul Plopeni. Țin minte că dădea câteva goluri pe sezon de la cel puțin 30-35 de metri. Ăsta a fost atuul lui forte, șutul de la distanță.

SBS: Care e cea mai frumoasă amintire legată de tatăl tău cu tine în perioada în care a jucat la Șoimii?

M. G.: Cea mai frumoasă amintire cu tata la Șoimii a fost meciul din 1983 de la gala sportului românesc când Șoimii a jucat amicalul cu naționala României. Atunci s-a reîntâlnit cu prietenul lui, regretatul Michael Klein, ce i-a făcut cadou o pereche de ghete Adidas. A fost un eveniment superb cu 15 000 de oameni în tribună.

SBS: Știu că băiatul tău joacă fotbal, practic duce tradiția mai departe. Ce-ți dorești de la el, crezi că va ajunge ca bunicul său?

M. G.: Sper sa ducă tradiția mai departe dacă eu nu am reușit din cauza unei accidentări grave la un meci de Cupă, la Tălmaciu. În campionatul recent încheiat fiul meu Mircea Michael Gabel a primit un premiu special. A fost cel mai bun pasator și a avut 32 de pase de gol în 20 de etape. Joacă orice post, fundaș, mijlocaș, atacant. În Germania, la juniori există această rotație până antrenorul se decide pe ce post poți da cel mai bun randament. Părerea mea e că va ajunge un fotbalist mare, dacă l-a remarcat și Marcel Pușcaș și ziaristul Ioan Viorel la București, însemnă că e ceva de capul lui.

FC Șoimii Sibiu – Nitramonia Făgăraș, meciul amintirilor, se joacă vineri, 10 august, de la ora 18:00, pe stadionul Obor din Sibiu. Intrarea este liberă.

Soimii Sibiu

La Reșița

În echipa Petrolului (1974) – al doilea de jos, de la stânga la dreapta

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.