JSport.ro

Echipa de baschet CSM Mediaș a câștigat turneul amical organizat joi și vineri în sala Sporturilor din orașul de pe Târnava. Băieții antrenați de Mihai Popa și Dan Popa n-au avut adversar nici în semifinală, nici în finală, câștigând ambele meciuri la peste 20 de puncte diferență.

În primul meci, Mediașul, cu Octavian Popa Calotă și Titus Nicoară printre jucători, a dispus de CSM Sighetu Marmației cu 102-80. În finala de vineri, medieșenii au fost și mai convingători și au învins CSM Târgu Jiu cu 77-47.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

„Au fost niște jocuri foarte folositoare în vederea începerii Cupei României și după aceea a campionatului. Am văzut exact unde suntem, cât mai avem de lucrat și am văzut că mai avem destul de mult până o să ajungem să jucăm baschetul pe care ni-l dorim. Ne pare bine că nu au fost accidentări în cadrul turneului și toți suntem sănătoși, în afară de Nikola Siladji, care va urma o perioadă de recuperare pentru că are o mică lovitură, de aceea nici nu l-am folosit în aceste două jocuri.”, a declarat Mihai Popa, antrenor CSM Mediaș.

CSM Mediaș debutează în noul sezon competițional cu dubla din Cupa Româiei, în compania echipei CSM Miercurea Ciuc.

„O să fie două partide foarte disputate, echipa din Miercurea Ciuc s-a întărit și au niște jucători de valoare. Va trebui să pregătim foarte serios aceste două jocuri pentru a obține calificarea.” a adăugat tehnicianul.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.