Farmacia Perfect Care

CSU Sibiu a învins în urmă cu puțin timp echipa ucraineană Khimik Youzhny cu 85-83 și a încheiat ediția a X-a a Memorialului Elemer Tordai cu un bilanț pozitiv, 2 victorii și o înfrângere.

Într-o sală aproape plină, CSU Sibiu a întâlnit în prima zi Universitatea Cluj într-o partidă ce nu a părut deloc amicală urmărind atmosfera din tribune. Sibienii au cedat la 8 puncte diferență după ce au revenit de la -16 dar aveau să câștige următoarele două jocuri ale turneului, cu Voluntari și Khimik.

Oferte echipament Joma pentru CluburiCatalog 2018 JSport.ro - Joma, Cluburi, echipamente sportive, echipe

Antrenorul sibian Dan Fleșeriu consideră Clujul cel mai important adversar în lupta pentru titlul: ”A fost un meci în care, probabil am avut cei mai importanți adversari și pretendenți la titlu, din sezonul acesta. A fost și alegerea noastră să jucăm primul meci, cu orice risc împotriva Clujului și a fost un meci de angajament fizic enorm, pentru ambele echipe. A avut câștig de cauza echipa cu procentaje mai bune la aruncăre și la aruncările libere. Chiar dacă băieții noștri au avut un moment de cădere la sfârșitul sfertului al treilea, când am permis Clujului să se ducă la 16 puncte, am fi avut șansa, pe final, să egalăm situația și, cine știe, să câștigăm meciul pe ultimele secunde din joc. Avem o echipă puternică, avem o echipă care, atunci când va învăța să joace împreună va fi foarte greu de oprit, de oricine. Am jucat fără Kevin Hardy și în meciurile oficiale, orice absența va conta. Mă bucur că am reușit să jucăm și fără el și asta demostrează încă o dată ca și fără, probabil, cel mai bun apărător din țară, reușim să ținem adversarul sub 70 de puncte. Acesta va fi unul din obiectivele noastre întreg sezonul și, cu siguranță, noi vom reuși să marcăm mai mult decât am marcat în meciul cu Clujul și vom face și spectacol, în anumite faze ale jocului”, a declarat Dan Fleșeriu, antrenorul principal al CSU Sibiu, după meciul cu U.

Rezultatele sibienilor la Memorialul Elemer Tordai 2018:

CSU Sibiu – Khimik Youzhny 85-83
Marcatori: Philmore 29, Tamulis 17, Falker 15, Tohătan 5, Pratt 4, Dragoste 6, Gavriloaia 4, Cooper 3, Brosser 2.

CSU Sibiu – CSO Voluntari 90-67

CSU Sibiu – U. Cluj 61-69
Marcatori: Falker 18; Tohătan și Tamulis câte 10, Pratt 9, Cooper și Philmore câte 7.

Foto: facebook – Emoții Galben-Albastre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.