JSport.ro

CSU Sibiu învinge în deplasare pe BCM U FC Argeș, scor 92-82, în meciul disputat în această seară și se întoarce la Sibiu unde va primi vizita celor de la SCM Craiova sâmbătă, 15 decembrie 2018, de la ora 18:00.

Baschetbaliștii sibieni au reușit un meci extrem de bun la Pitești, acolo unde au reușit să se distanțeze, încă din primul sfert. Energia depusă de baschetbaliștii sibieni a fost extraordinară, iar acest lucru s-a văzut pe tabelă. După prima repriză galben-albaștrii conduceau la 5 puncte, iar în partea doua a meciului au continuat în același ritm. Gazdele au avut câteva momente în care s-au apropiat chiar și la 2 puncte, însă BC CSU Sibiu a reușit de fiecare dată să găsească inspirația și să se mențină în avantaj.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

La finalul meciului, Dan Fleșeriu a declarat:

”Un meci foarte atletic pentru ambele echipe. Piteștiul venea după două înfrângeri, ultima la limită cu Clujul și trebuia să facă tot posibilul să își apere terenul, indiferent de accidentările pe care le-a avut. Noi am avut o rotație mai mare, am depus extrem de multă energie în apărare și îi felicit pe băieți pentru asta. Cred că am meritat victoria, fără dubii și sper să reușim să impunem acest ritm, de fiecare dată, la fiecare joc. Am jucat cu 10 jucători și toți care au intrat au făcut o treabă bună, suficient cât să câștigăm meciul. O victorie importantă pentru noi și după seara aceasta vom începe pregătirea pentru meciul cu Craiova, care vine din postura de lider al campionatului”, a spus antrenorul principal al BC CSU Sibiu.

Pentru CSU Sibiu au marcat: Justas Tamulis 21p, Kevin Hardy 20p, Isaiah Philmore 13p, Randal Falker 13p și 11 rec, Monyea Pratt 10p, Chris Cooper 7p, Lucas Tohătan 6p, Mirel Dragoste 2p.

În etapa următoare, CSU Sibiu va primi vizita celor de la SCM Craiova. Meciul se va disputa sâmbătă, 15 decembrie 2018, de la ora 18:00 și nu va fi televizat. Biletele sunt disponibile online pe www.bc-csusibiu.ro și pe www.kompostor.ro

Galeria sibiană nu a lipsit nici de la Pitești unde și-a încurajat echipa pe tot parcursul meciului:

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.