Farmacia Perfect Care

Final de neimaginat pentru orice spectator sau telespectator al meciului CSU Sibiu – CSM Oradea disputat miercuri seara. ”Galben-albaștrii” au avut victoria în mână fără a lăsa vreun moment impresia că ar putea pierde jocul după ce au condus întreaga partidă pe tabelă. L-au pierdut însă în ultima secundă…

Oradea și-a adjudecat 3 din cele 4 sferturi dar nimic nu anunța finalul strâns de partidă, cu atât mai mult pierderea joculului de către sibieni. Elevii lui Fleșeriu au avut atacul în ultimele secunde dar au ratat șansa înscrierii unor puncte decisive la scorul de 71-70. Mai mult, la recuperare, orădenii au ratat șutul lansat în ultimele 3 secunde dar, inexplicabil, niciun jucător sibian nu a reușit să recupereze mingea de sub panou. William Franklin a fost eroul echipei de pe Criș. Americanul a recuperat mingea și a înscris cu 0.3 secunde înainte de final.

Oferta Echipament JomaOferte Joma

CSU Sibiu a pierdut astfel medaliile de bronz și a încheiat sezonul 2016/2017 pe locul 4. Sibienii au intrat în play-off de pe poziția a II-a în clasament iar orădenii de pe 4, cele două formații schimbând acum locurile.

Marcatori CSU Sibiu: Mijajlovic 16p, Davis 14p, Cooper și Popescu 10p, Paliciuc 9p, Lalovic 7p și Hardy 5p.

Marcatori CSM Oradea: Pasalic 27p, Barnette 14p, Denison 10p, Franklin 8p, Zeno 7p, Țibîrnă 4p, Nicoară 2p.

foto: facebook – CSU Sibiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here