JSport.ro

Liderul Top 6 la baschet masculin, CSU Sibiu a pierdut aseară la Timișoara prima partidă din această a doua fază a campionatului. Sibienii au cedat cu 79-86 într-o partidă echilibrată până în minutul 37. 25-27, 25-21, 19-19, 17-12 a fost scorul pe sferturi.

”Galben-albaștrii” au început bine și au condus în prima parte a sfertului unu, 15-7 – cea mai mare diferență, dar bănățenii au redus treptat din handicap și după primele 10 minute Sibiul conducea cu doar 27-25. În sfertul doi, cele două echipe au continuat în echilibru cu un ușor avantaj pentru CSU dar la pauză mare Timișoara a intrat la conducere cu o puternică demonstrație ofensivă, 50 de puncte marcate în 20 de minute, 50-48.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

În a doua parte a meciului, gazdele au rămas constant la conducere și nu au permis elevilor lui Fleșeriu decât să egaleze la 71 în minutul 32. Finalul a fost gestionat perfect de timișoreni care au marcat ultimele 7 puncte doar din ”libere” (7 din 8 transformate).

”Un meci foarte slab pentru noi pentru că, deși știam că întâlnim o echipă bună, atitudinea pe care am avut-o a fost total inadecvată. Am primit 50 de puncte la pauză și le-am dat ocazia să aibă încredere mare. Noi, dimpotrivă, am ezitat la fiecare acțiune ofensivă. Trebuie să strângem rândurile și să revenim la agresivitatea caracteristică. Nu avem voie să renunțăm la obiectivele noastre, nimeni nu ar trebui să se aștepte să fie ușor, chiar dacă noi am dat senzația asta la începutul campionatului”, a declarat Dan Fleșeriu, la finalul meciului de la Timișoara.

Marcatori CSU: Randal Falker 18p, Lucas Tohătan și Moyea Pratt câte 14p, Kevin Hardy 12p, Justas Tamulis 9p, Chris Cooper 8p, Isaiah Philmore 4p.

Marcatori Timișoara: Brandon Randolph și Nikola Pesakovic câte 14 p, Popa-Calotă 11p, Brown 9p, Vukosavljevic 7p, Baciu 6p, Diculescu 5p, Komatina 4p și Coconea 2p.

În runda următoare, CSU va juca acasă cu FC Argeș Pitești, sâmbătă, 27 ianuarie.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.