JSport.ro

CSU Sibiu a jucat aseară primul meci pe teren propriu din actuala ediție a Fiba Cup dar deznodământul a fost același ca în prima etapă, la Oradea. În fața campioanei Elveției, ”galben-albaștrii” au pierdut, scor, 74-82, un meci în care au contat pe tabelă într-un singur sfert, al treilea (13-22, 18-21, 20-12, 23-27).

La finalul jocului, antrenorul Dan Fleșeriu a menționat, din nou, necesitatea antrenării echipei sale în sala Transilvania (situația de care CSU nu se bucură prea mult), dar a precizat că momentul cheie al jocului  a fost revenirea din sfertul 3 în care CSU nu a reușit totuși să preia și conducerea pe tabelă:

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

”Am început meciul foarte motivați. Am avut aruncări total deschise pe care le-am ratat. Aș zice că nu avem cum să marcăm  dacă nu ne antrenăm în sala aceasta, dar asta este altă poveste. Am avut, așa cum am spus, aruncări deschise ratate și din păcate a căzut în apărare. Exact invers ar fi trebuit să fie: mai întâi să facem o apărare bună și aruncările să vină din apărare, așa cum făceam anii trecuți. Asta a fost povestea primelor 15 minute, după care am reușit să revenim în meci în sfertul al trei8lea, destul de bine, dar nu am avut forța spă ducem revenirea și să luăm conducerea. Cred că am fi putut câștiga dacă atunci am fi preluat conducerea. Îi felicit pe cei de la Fribourg că au luptat prin orice mijloace pentru a obține victoria, chiar și accidentându-ne doi jucători care ne vor lipsi în etaspele următoare, cu siguranță”, a declarat Dan Fleșeriu la finalul meciului.

Marcatori CSU: Jordan Chatman 22p, Isaiah Philmore 20p, Jared Jordan 10p, Randal Falker 8p, Rolland Torok 5p, Lucas Tohătan 4p, Barry Stewardt 3p, Christopher Cooper 2p.

Urmează primul Derby al Ardealului din acest sezon

Orgoliile celor mai pătimași suporteri din baschet se vor ”ciocni” pentru prima dată în acest sezon vineri, de la ora 18:30, la Cluj Napoca. CSU și Universitatea se întâlnesc în Liga Națională de Baschet în primul Derby al Ardealului din acest sezon. Întâlnirea va fi transmisă în direct pe DigiSport.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.