JSport.ro

Parcul Sub Arini din Sibiu a găzduit în week-end prima ediție a Flux Summer Challenge Sibiu Calisthenics Competition & Meeting, o competiție dedicată practicanților de Fitness Urban. Au fost peste 50 de sportivi din toată țara motiv pentru organizatori să considere evenimentul un succes.

Probabil că noțiunea de Fitness Urban nu spune multe iubitorilor de sport din Sibiu, asta pentru că acest nou sport a prins contur, și începe treptat să ia amploare, după construirea unor aparate speciale pentru tracțiuni sau muscle-up în Parcul Sub Arini, lângă Bolta Rece, și în parcul de lângă sala CSȘ (zona Teatru). Tineri și nu numai se întâlnesc aproape zilnic în aceste locații unde execută în mod organizat dar liber exerciții ce includ genoflexiuni, flotări, tracțiuni, muscle-up, flotări la paralele, etc.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Sâmbătă, 20 iulie, zona amenajată lângă Bolta Rece a găzduit prima ediție a Flux Summer Challenge Sibiu, competiție organizată de Flux – Street Workout Team, la care au participat 52 de concurenți, fete și băieți.

Alisia Perșa – copilul care a impresionat deopotrivă concurenți și spectatori

Mult mai spectaculoasele, cel puțin pe hârtie, probe de traseu amenajat sau duelurile ”Romanian Strenght Battles”, când doi atleți se întrec în 5 probe consecutive de forță și anduranță, au fost eclipsate de show-ul realizat de Alisia Perșa, o fetiță de doar 13 ani din Cluj-Napoca care i-a impresionat pe toți cei prezenți. Alisia a reușit printr-o tehnică deosebită și o atitutide impecabilă să execute 109 flotări, devansând categoric competitoarele mult mai experimentate, și 17 repetări la tracțiuni. Cu cele 109 flotări, Alisia Perșa i-a devansat chiar și pe ocupanții locurilor 2 și 3 la ”băieți”, care au reușit 105, respectiv 100 de repetări.

”Alisia Perșa este o tânăra de 13 ani din Cluj-Napoca care se antrenează sigură de 2 ani de zile. Nu face niciun alt sport. A impresionat cu forța și determinarea ei de a executa cât mai multe repetări la toate probele. Și-a câștigat respectul tuturor celor prezenți la eveniment”, a precizat Florentin Cișmaru-Băcanu, organizatorul competiției.

Alisia s-a impus și la proba KING OF PLANK, rezistând timp de 13 min și 31 de sec în poziția scândură, sprijinită pe antebrațe, și a prins podiumul la genoflexiuni cu 510 repetări.

La băieți, remarcații zilei au fost doi sibieni, Vasile Roșca la flotări, 182 de repetări (!!!) și Nicolae Ostate care s-a încoronat KING OF GRIP (atârnat) cu un timp de 4 min și 35 de sec.

Rezultate complete:

Genuflexiuni – Fete
Loc 1 – Juncu Claudia (Cluj-Napoca) – 600 repetari
Loc 2 – Popescu Ana (Sibiu) – 561 repetari
Loc 3 – Persa Alisia (Cluj-Napoca) – 510 repetari

Flotari – Fete
Loc 1 – Persa Alisia (Cluj-Napoca) – 109 repetări
Loc 2 – Juncu Claudia (Cluj-Napoca) – 45 repetări
Loc 3 – Tot Bianca (Timișoara) – 24 repetări

Tracțiuni – Fete
Loc 1 – Persa Alisia (Cluj-Napoca) – 17 repetări
Loc 2 – Juncu Claudia (Cluj-Napoca) – 12 repetări
Loc 3 – Butean Madalina (Cluj-Napoca) – 11 repetări

Tracțiuni – Băieți
Loc 1 – Lăcătuș Samuel David (Timișoara) – 31 repetări
Loc 2 – Paraianu Marian (Timișoara) – 29 repetări
Loc 3 – Straut Bogdan (Timișoara) – 29 repetări – a pierdut la departajare

Muscle-Ups – Băieți
Loc 1 – Lăcătuș Samuel David (Timișoara) – 15 repetări
Loc 2 – Radu Florin (Sibiu) – 13 repetări
Loc 3 – Străuț Bogdan (Timișoara) – 1 repetări

Flotari – Băieți
Loc 1 – Roșca Vasile (Sibiu) – 182 repetări
Loc 2 – Marinescu David-Walter (Timisoara) – 105 repetări
Loc 3 – Posta Octavian (Sibiu) – 100 repetări

DIPS (Flotări la paralele) – Băieți
Loc 1 – Străuț Bogdan (Timișoara) – 52 repetări
Loc 2 – Bako Norbert (Brașov) – 51 repetări
Loc 3 – Rosca Vasile (Sibiu) – 48 repetări

PISTOLS (Genuflexiune într-un picior) – Băieți
Loc 1 – Achim Marius (Sibiu) – 82 repetări
Loc 2 – Străuț Romeo (Timișoara) – 54 repetări
Loc 3 – Baita Tiberiu (Cluj-Napoca) – 50 repetări

KING OF GRIP (atârnat)
Ostate Nicolae (Sibiu) – timp 4:35 min

KING OF PLANK (scândură)
Persa Alisia (Cluj-Napoca) – timp 13:31 min

Evenimentul a promovat și competițiile 1 vs 1 denumite „Romanian Strenght Battles”, unde câte doi atleți s-au întrecut în 5 probe consecutive de forță și anduranță:

Romeo Străuț (Timișoara) vs George Ovidiu Narita (Sibiu)
Cu proba:
20 Tracțiuni cu 20 kg încărcătură
30 Flotări la paralele cu 30 kg încărcătură
Burpees cu săritură și flotare
30 Tracțiuni
50 Flotări la paralele
CÂȘTIGĂTOR: Romeo Străuț

Cismaru-Băcanu Florentin (Sibiu) vs Kristof Toth (Cluj-Napoca)
Cu proba:
50 Fandari cu 20 kg
50 Tracțiuni
100 Flotări la paralele
30 Ridicări de picioare până la bară
60 secunde izometrie cumulata în Tracțiune, coatele la 90 de grade
CÂȘTIGĂTOR: Kristof Toth

”Evenimentul a avut înregistrați 52 de participanți înscrisi pe listele de concurs în cele 10 probe organizate. Consider, alături de colegii de la Flux – Street Workout Team, că evenimentul a fost un adevărat succes și vom repeta această competiție în fiecare an. Avem planificate și alte evenimente în 2019”, Florentin Cișmaru-Băcanu, organizator.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.