JSport.ro

DSC_0138Situaţie aberantă în aceste zile la Sala Transilvania. Sportivii şi suporterii echipelor sibiene care folosesc cea mai mare sală de sport din oraş ar putea avea de suferit după ce activităţile din acest sfârşit de an au fost suspendate iar locaţia ar putea fi închisă pe termen mai lung. Concertul Subcarpaţi/CTC/DJ K-lu/Argatu’, care trebuia să se desfăşoare azi, a fost anulat.

Neregulile constatate de ISU se referă la obligativitatea proprietarului de a reautoriza obiectivul. Sala Transilvania are autorizaţia de incendiu eliberată în anul 2004 însă în urma modificărilor realizate de-a lungul timpului asupra sălii s-au constatat deficienţe care au fost sancţionate cu amendă.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Lucrările la care face referire ISU sunt modificarea suprafeţei de joc în urma căreia sala a pierdut 300 de scaune în partea de jos a tribunelor dar au fost construite altele în alte puncte din sală (sus şi lângă gurile de intrare în sală), cabinele pentru comentatori montate provizoriu pe culoarul de sub tabela de marcaj şi altele. Sala trebuie practic reautorizată.

“Menţionăm că obiectivul nu intră în categoriile de construcţii pentru care se poate dispune aplicarea măsurii complementare de oprire a funcţionării/utilizării în conformitate cu prevederile H.G. nr.915/2015. Până la finalizarea controlului nu a fost prezentat organelor de control niciun contract de închiriere a spaţiului pentru desfăşurarea de evenimente în conformitate cu prevederile OMAI nr.14/2009 privind Dispoziţiile Generale de apărare împotriva incendiilor la amenajări temporare în spaţii închise sau în aer liber”, precizează comunicatul ISU Sibiu.

12289633_1061855927179403_122378854713868353_nConcert amânat

Concertul trupelor de muzică underground Subcarpaţi, CTC, DJ K-lu şi Argatu’, care trebuia să se desfăşoare azi, 23 decembrie, a fost anulat. Organizatorii au transmis un comunicat din care se poate înţelege că anumite persoane au dorit să anuleze în mod intenţionat acest concert. De altfel, în comentarii lăsate pe pagina evenimentului unii sibieni se întreabă cum această decizie a venit luni, imediat după ultimul meci al echipei CSU Sibiu “acasă”, când în sală au fost peste 2000 de spectatori.

Comunicatul Aviator Events:

“Dragi prieteni, in urma unor eforturi deosebite facute de anumite persoane pentru a impiedica desfasurarea acestui minunat eveniment cat si in urma unor probleme descoperite de ISU Sibiu la sala Transilvania, ne gasim nevoiti sa amanam desfasurarea in jurulul datei de 15 ianuarie 2016, intr-o alta locatie pe care o vom anunta in cel mai scurt timp.
De asemenea celor care nu mai pot ajunge sau din motive lesne de inteles nu mai vor sa participe, le vom returna banii pentru biletele achizitionate.
Multumim pe aceasta cale Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta pentru disponibilitatea de care a dat dovada in aceste saptamani cat si conducerii salii Transilvania pentru concursul acordat in solutionarea acestor probleme.
Maxim respect: Subcarpati, CTC, Argatu, si K-lu ca ne-au fost alaturi in toate demersurile!
Suntem frustrati ca intr-o fosta capitala culturala si mai ales in orasul care se lauda cu aceasta latura, evenimente precum Mozaic Jazz Festival si locatii importante de desfasurare a evenimentelor precum Casa de cultura si sala Transilvani isi pierd autorizatiile cu ore sau chiar minute inaintea desfasurarii evenimentelor…
Revenim in cel mai scurt timp cu detaliile referitoare la data exacta si la noua locatie cat si modul de returnare a banilor celor care au fost alaturi de noi.
Le uram Craciun Fericit celor care ne-au fost alaturi ,la fel si celor care au facut tot le le-a stat in putinta sa ne impiediece.
MULTUMIM SIBIU SI NU NUMAI, PENTRU TOATA INCREDEREA ACORDATA!
Nu va vom dezamagi!”

Victor Cornea: “În maxim 30 de zile ar trebui să primim autorizaţia”

“Ni s-a cerut să efectuăm demersurile pentru reautorizarea sălii pe motiv că cea din 2004 nu mai era de actualitate, deoarece în 2008 sala a suferit un proces de modernizare. Au trecut totuşi 7 ani în care nu s-a sesizat nimeni. Practic, modificările aduse sălii în 2008 nu au fost la nivelul structurii, ci doar pentru a asigura un confort sporit. Spaţiile, ca dimensiuni, au rămas aceleaşi, deci tot aceleaşi sunt şi fluxurile de evacuare. Singura modificare s-a făcut la nivelul primului etaj, cu ocazia întâlnirii de Cupa Davis cu Israelul, pe care am găzduit-o la începutul acestui an. Este vorba de un perete de rigips, care oricând poate fi dat jos fără niciun fel de probleme. La începutul anului viitor vom depune documentaţia necesară pentru reautorizare. Sala are 5560 metri pătraţi desfăşuraţi în mai multe spaţii. Pentru întocmirea documentaţiei trebuie ca un specialist să facă încă o dată măsurătorile, încăpere cu încăpere. Din momentul depunerii documentaţiei, în maxim 30 de zile ar trebui să primim autorizaţia. Am depus deja la Consiliul Judeţean proiectul privind termoprotecţia structurii metalice de susţinere a plafonului. Aceasta, în cazul unui incendiu, măreşte durata perioadei de evacuare din sală. Nu ştiu încă dacă vom mai găzdui evenimente de orice gen, fie ele sportive sau de altă natură, până la reautorizare, asta rămâne la atitudinea ISU. Legea e cel mai bun lucru inventat de om şi ne fereşte de un haos complet”, a declarat administratorul sălii, Victor Cornea, pentru tribuna.ro

CSU Sibiu va intra în pauză competiţională după meciul de astăzi de la Târgu Mureş dar ar trebui să revină în sala Transilvania pe data de 16 ianuarie pentru jocul de pe teren propriu cu BCM U Piteşti.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.